Scutire de impozit pentru unii proprietari. Românii care ar putea scăpa de plata taxei pe locuințe după noile schimbări din Codul Fiscal
Un nou proiect de lege aduce vești importante pentru mulți proprietari din România. Persoanele care dețin locuințe neconectate la rețelele publice de apă, canalizare sau gaze naturale ar putea fi scutite de plata impozitului pe clădiri. Inițiativa vine după majorările consistente aplicate taxelor locale în 2026.
Propunerea legislativă urmărește să elimine situațiile considerate nedrepte, în care proprietarii plătesc taxe mai mari fără să beneficieze de infrastructura publică necesară. Autorii proiectului susțin că impozitele ar trebui să reflecte serviciile oferite de stat și investițiile reale din comunități.
„În condițiile în care, de exemplu, ai stat pe o stradă neasfaltată care s-a asfaltat anul trecut, locuiești într-un bloc care s-a reabilitat termic din fonduri europene, nu ai avut canalizare, te racordezi la canalizare, se face o șosea de centură pe care câștigi 5 minute în fiecare zi înseamnă că valoarea proprietății tale, zona în care locuiești este mai accesibilă, este mai curată, crește și este logic să se contribuie cu o sumă mai mare de bani la bugetele locale pentru ca aceste proiecte de investiții să poată fi continuate”, a explicat Bolojan.
„Dorim să aducem o critică asupra modului în care taxele și impozitele au crescut, în mod repetat, în lipsa unei veritabile îmbunătațiri a serviciilor oferite de stat. Astfel, putem afirma că aceste creșteri nu au fundament și sunt doar modalități artificiale de creștere a sumelor colectate de stat. Acest lucru este în contradicție cu natura taxelor și impozitelor care reprezintă, în fapt, contribuții realizate cu scopul de a susține serviciile publice oferite de autorități”, susțin inițiatorii proiectului.
Cine ar putea beneficia de scutire
Concret, proiectul prevede modificarea Codului fiscal astfel încât să fie exceptate de la plata impozitului locuințele aflate în proprietatea persoanelor fizice care nu au acces la rețele funcționale de apă, canalizare sau distribuție a gazelor naturale.
„În acest context, imobilele care nu beneficiază de astfel de servicii de natură publică nu ar trebui să fie supuse taxelor și impozitelor referitoare la clădiri, întrucât autoritățile publice nu au asigurat infrastructura necesară pentru aceste servicii și continuă să dea dovadă de pasivitate”, se subliniază în propunerea legislativă.
Măsura apare după ce, în 2026, impozitele pentru case și apartamente au crescut în unele cazuri chiar cu 150%-200%, ca urmare a majorării bazei de calcul și eliminării unor reduceri existente.
În prezent, taxele locale pentru clădiri, terenuri și mașini se plătesc anual în două tranșe, până la 31 martie și 30 septembrie. Cei care achită integral suma până la primul termen pot beneficia de o reducere de până la 10%, iar întârzierile atrag penalități de 1% pe lună din suma restantă.