Se cere legalizarea canabisului în scop medical. ”Este folosit din cele mai vechi timpuri”
Legalizarea canabisului în scop medical este cerută din nou de medicii din România. După patru ani în care legea a fost ținută la sertar, luni seara a fost dezbătută în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților.
Proiectul de act normativ, cunoscut sub numele de „Legea Victoria”, a fost iniţiat de Alexandra Cârstea, a cărei mamă –Victoria – a murit din cauza cancerului. De atunci, Alexandra s-a luptat pentru aprobarea legii, dar fără prea mare succes.
„Mi-am dorit până în ultimul moment al vieții mamei mele să avem acces la acest tratament legal, ca în alte state UE. Această lege este un testament moral pe care mi l-a lăsat mama mea, pentru a ajuta alți pacienți”, a mărturisit luni Alexandra Cârstea, la dezbaterea din Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților.
„Am putut vedea rezultatele cu ochii mei la mama mea, care a primit canabis medicinal sub supraveghere medicală”, a mai spus Alexandra Cârstea.
Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru şi psihoterapeut cu experienţă în adicţii, directorul ştiinţific al ALIAT, a declarat pentru „Adevărul” că legalizarea consumului de canabis în scopuri medicale ar fi benefică. „Ar fi utilă pacienților dacă am reuși să ne aliniem și noi tendințelor europene. Sunt țări care au legalizat canabisul medical de ani de zile, dar la noi discuția este una politică. Pe această temă ar trebuie să fie o dezbatere exclusiv în breasla medicală. Nu are ce căuta politicul aici. Este exact ca în cazul ketaminei care, în principiu, este un drog de stradă, dar care a fost legalizată pentru unele afecțiuni. Așadar, discuția trebuie să aibă loc în interiorul breslei medicale, nu între politicieni, mai ales că regimul prin care s-ar putea prescrie canabisul pentru pacienți ar fi unul extrem de strict, asemănător celui pentru morfină. Dar noi suntem mai conservatori…”, a declarat medicul pentru Adevărul.
Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), este de părere că, în principiu, canabisul poate ajuta în terapia durerii. „Este folosit din cele mai vechi timpuri în terapii, poate crește mult calitatea vieții pacientului și, evident, nu sunt împotriva unui astfel de tratament mai ales dacă este prescris de medicul oncolog”, a precizat Cezar Irimia, potrivit Adevărul.