Se dă drumul la WC-uri pe Autostrada București-Ploiești după 7 ani

20 februarie 2019 15:32   Național
Ultima actualizare:

Minunea a venit după șapte ani! Primele WC-uri de pe Autostrada București-Ploiești, care a fost deschisă în 2012, sunt gata. Mai este nevoie doar de recepționarea lucrărilor pentru a putea fi date în folosință. Până atunci, șoferii pot folosi niște toalete ecologice, amplasate la km 17.

Cine a mai pomenit un drum de viteză fără un loc unde tot omul să se ușureze atunci când are nevoie? Niciunde în lumea asta, doar la noi! Autostrada București-Ploiești nu are spații de servicii, parcări și nici benzinării.

Vestea bună este că lucrările la primele WC-uri, cele de la km 17, de pe ambele sensuri de mers, sunt gata. A fost nevoie de șapte ani pentru ca acestea să fie ridicate.

Sunt dotate cu toalete și chiuvete din aluminiu, ca cele din avion, iar în curtea exterioară au fost amplasate câte patru foișoare, unde călătorul să-și tragă sufletul și să ia masa. Ieri, se plantau copaci.

WC-urile sunt păzite de frica hoților

”Totul este gata, sunt făcute racordurile la apă și se mai așteaptă doar recepția lucrărilor”, ne-au spus paznicii. Aceștia stau zi și noapte aici de frica hoților și chiar și-au instalat un pat. Păzesc toaletele ca pe ochii din cap.

”Dacă nu stăm aici, dimineață nu mai găsim nimic. Vin hoții și fură tot”, se tem angajații. Și au toate motivele să dispară, având în vedere că lucrările pentru parcări și spații de servicii plus dotările lor costă Compania Națională pentru Infrastructură Rutieră 10 milioane de euro.

Șoferii și pasagerii se pot opri însă la km 17 ca să-și facă nevoile la o toaletă ecologică. În prezent, se lucrează la alte spații de servicii, care includ toalete publice, la kilometri 42, 49, 57 și 64.

Din păcate, benzinarii nu s-au apucat de lucru. Deci, umpleți rezervoarele dacă tranzitați Autostrada București-Ploiești!

 

Mai multe