Se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Constituției. E ședință solemnă în Parlament!
La 8 decembrie, se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Constituției, iar în Parlament se desfășoară o ședință solemnă care marchează evenimentul. Vor ține discursuri președinții celor două camere, dar și reprezentanții grupurilor parlamentare.
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă. Astăzi, vor ţine discursuri preşedinţii celor două Camere, dar şi reprezentanţii grupurilor parlamentare, se arată în memorandumul aprobat de Birourile permanente reunite, citat de Agerpres.
La 8 decembrie 1991, a avut loc referendumul naţional privind adoptarea Constituţiei României, extrem de necesară după Revoluţia din decembrie 1989 ce a înlăturat dictatura comunistă din ţară.
Constituţia României, prima de după 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional la 8 decembrie, în acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.
Constituţia adoptată în 1991 a reprezentat cadrul legislativ fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze democratice.
După patru ani de la adoptarea Legii fundamentale, la 13 noiembrie 1995, deputaţii au adoptat, în cadrul şedinţei Camerei, propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituţiei României pentru data de 8 decembrie.
Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată în 2003 după un nou referendum naţional organizat în 18 - 19 octombrie.