Se împlinește o lună de la primul caz de îmbolnăvire cu coronavirus în România. Uite ce măsuri ne-au schimbat total viața!
Azi, 26 martie, se împlinește o lună de la apariția primului caz de îmbolnăvire cu coronavirus în România. De atunci și până acum, situația s-a înrăutățit atât de mult, încât autoritățile au luat – în doar 30 de zile – măsuri fără precedent în istoria țării de la Cel de-al doilea Război Mondial încoace. Viața, așa cum o știam fiecare dintre noi, ni s-a dat total peste cap și am ajuns să trăim după reguli și principii despre care am citit, poate, doar în romanele de război. Iată șirul evenimentelor ce-au zguduit o lume-ntreagă, cum a evoluat epidemia în România și care sunt măsurile ce ne-au schimbat complet felul de a trăi.
Primele cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus s-au înregistrat anul trecut, la sfârșiul lui decembrie, în China, în localitatea Wuhan. Covid-19, așa cum avea să fie denumit noul virus, s-a răspândit cu repeziciune, a depășit granițele țării, iar în doar trei luni a infectat aproape întregul mapamond. Odată declanșată pandemia, Europa, Asia și America au început să ia măsuri din ce în ce mai drastice, însă, se pare că tot ce s-a încercat până acum a fost un eșec. Nu numai că nu am reușit să oprim propagarea virusului, dar acesta a continuat să facă din ce în ce mai multe victime ucigând, zilnic, sute de oameni și îmbolnăvind alte mii. Italia, Spania, SUA, Franța, Germania sunt țări unde Covid-19 face, în continuare, ravagii.
Dacă e să ne referim strict la cifre, azi, potrivit datelor furnizate de autoritățile statelor afectate de pandemie, în Franța sunt înregistrate 1.331 de decese, în Italia sunt 7.503, iar în America 827 de persoane au fost ucise de noul coronavirus. În total, în întreaga lume au murit peste 21.000 de oameni, iar peste 450.000 sunt infectați.
În România, ceea ce părea la început de necrezut, a devenit brusc realitate. Primul caz s-a înregistrat pe 26 februarie și a fost vorba despre un tânăr din Gorj, vindecat acum, care a intrat în contact direct cu un bărbat italian ce venise în vacanță la noi în țară. De atunci și până acum, virusul a infectat aproape 1.000 de români, iar 18 persoane au murit, răpuse de complicațiile provocate de pneumonia virală.
Dacă, la început, evoluția răspândirii coronavirusului a fost una relativ lentă, iată că în ultimle zile s-a înregistrat o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri și decese. Zilnic auzim despre alte două, trei persoane care au murit pe patul de spital. Zilnic auzim despre persoane care s-au îmbolnăvit, care îngroașă numărul celor aflate în carantină sau sunt izolate la domiciliu. Foarte grav este faptul că printre bolnavi sau printre suspecți se află, acum, și foarte mulți medici.
Inițial, bolnavii înregistrați în România erau persoane care se întorseseră, recent, din Italia și Spania. Ei se îmbolnăviseră acolo. Acum, însă, epidemia înregistrează o răspândire comunitară. Practic, putem lua virusul de oriunde, fără să fi avut vreo legătură cu vreo persoană sosită din străinătate.
Până să se confrunte cu primul caz de Covid-19, românii erau relativ liniștiți și relaxaț. Însă, odată ce au apărut primii infectați, dar și primele decese, a început isteria: în primul rând, farmaciile au rămas fără măști și mănuși de protecție, dar și fără spirt. Apoi, au fost luate cu asalt și golite magazinele alimentare. A fost o perioadă când se cumpăra cu baxul hârtie igienică, apă, făină, mălai, orez, paste. Oamenii s-au speriat și și-au făcut aprovizionarea poate chiar și pentru o lună sau mai mult. Între timp, în media încep să apară din ce în ce mai multe zvonuri, informații neadevărate, fake news-uri care creează panică, frică și nesiguranță. În tot acest context, Guvernul încearcă să ia toate măsurile necesare pentru a preveni ca scenariul care se petrece acum în Spania și Italia să nu se repete și la noi. S-au impus măsuri drastice, care ne afecteză pe toți, măsuri istorice, fără precedent, care ne îngrădesc libertăți fundamentale. Și care ne-au schimbat total viețile.
Prima măsură cu impact: se închid toate unitățile de învățământ
Autoritățile au luat primele măsuri pe data de 9 martie, când premierul Ludovic Orban anunța închiderea școlilor, a creșelor, grădinițelor și universităților. S-a decis atunci suspendarea tuturor cursurilor începând cu data de 11 martie până la 22 martie, cu posibilitate de prelungire. Din păcate și azi școlile sunt tot închise. „Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare care ar putea apărea în cadrul cursurilor ce se organizează la școală”, declara în 9 martie premierul. Această decizie este prima și una dintre cele mai drastice măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului pe teritoriul țării. Între timp, în ultimele sale declarații oficiale, Monica Anisie, ministrul Educației, a dat asigurări că anul școlar nu se va îngheța, iar elevii nu vor fi nevoiți să repete clasa. A fost găsită și o variantă alternativă de continuare a orelor la clasă: teleșcoala sau cursuri ținute online.
Pe 16 martie e decretată Stare de Urgență în România
La numai o săptămână după închiderea școlilor și suspendarea tuturor cursurilor, Klaus Iohannis se adresează românilor și ia o decizie radicală, fără precedent: decretează Starea de Urgență în România pe o perioadă de 30 de zile. Din acest moment, încep să „curgă” zi de zi noi și noi măsuri de protejare a populației, de prevenire a răspândirii virusului și restricții. Se dau trei Ordonanțe Militare prin care se instituie reguli stricte pentru toți cetățenii României.
Se suspendă cusele aeriene. Sunt vizate Italia, Spania, Franța și Germania
O măsură care a părut extrem de dură la început, dar care a fost crucială în lupta împotriva răspândirii și mai rapide a coronavirusului în rândul cetățenilor a fost suspendarea tuturor zborurilor către Italia și dinspre Italia. Apoi s-au suspendat și cursele aeriene spre Spania și dinspre Spania. Toți cei care au dorit să se întoarcă în România au fost nevoiți să ajungă în țară pe cale terestră sau au călătorit pe rute cu escală. În prezent, Ordonanța Militară nr 3 prevede suspendarea tuturor curselor aeriene spre Franța și Germania și din Franța și germania către România. Tarom își suspendă toate cursele aeriene interne. În ceea ce privește granițele României, autoritățile decid să închisă mai muilte puncte de frontieră. De asemenea se suspendă circulația anumitor trenuri pe rute interne, dar și externe.
Se închid restaurantele, cluburile și barurile
Odată cu decretarea Situației de Urgență, Guvernul a adoptat măsuri imediate, dar și masuri care au fost luate gradual. Astfel, în urma înmulțirii cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19, autoritățile iau decizia de a închide restaurantele, cluburile, barurie, puburile, sălile de sport, saloanele de înfrumusețare – practic toate acele locuri unde se adună în mod normal foarte mulți oameni, acolo unde este, de obicei, aglomerat, iar virusul se poate răspândi. Ulterior, se închid și magazinele din malluri.
Se amână plata ratelor la bănci și a impozitelor
Mai multe bănci din România și-au anunțat clienții, persoane fizice, că vor amâna cu o lună plata ratelor la credite pentru toți cei care nu dețin în cont, la data scadenței, banii aferenți ratei lunare. În același timp, ANAF a anunțat oficial că amâna plata impozitelor la casă și mașină până în luna mai. Ultimele decizii luate cu privire la finanțele românilor apar într-o Ordonanță de Urgență aprobată în data de 26 martie, care prevede posibilitatea amânării ratelor bancare pe o perioadă de 9 luni. Banca poate fi anunțată telefonic despre această intenție. Amânarea nu presupune plata vreunei dobânzi ulterioare.
Mallurile își reduc programul, alte firme își închid porțile
Începând cu 16 martie, mai multe malluri din București și țară și-au redus programul de funcționare, acestea fiind deschise între orele 12.00 – 20.00. Mall-urile care și-au ajustat programul sunt Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, Shopping City Timişoara, City Park Constanta, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galaţi, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Shopping City Piatra Neamţ, Shopping City Satu Mare, Shopping City Deva, Brăila Mall, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Aurora Buzău Shopping Mall. Lor li s-au alăturat București Mall – Vitan și Plaza România. Pe 23 martie, Mall Băneasa își anunță clienții că-și va închide porțile. Este primul mall care recurge la o astfel de măsură.
Între timp, în supermarketuri și hypermarketuri se iau măsuri suplimentare de protecție: se igienizează suprafețele, se montează geamuri de protecție la casele de marcat, se stabilește o distanță minimă pe care trebuie să o respecte clienții care stau la coadă. Casierele primesc mănuși și măști.
Uzina Ford de la Craiova, fabrica Dacia Mioveni, compania Pirelli Slatina, Loteria Română pun lacăt pe porți și își trimit angajații în șomaj tehnic. Între timp, Guvernul încearcă să clarifice legea șomajului tehnic, dar și legea care permite părinților să stea acasă pentru supravegherea copiilor. Companiile private, instituțiile, firmele care își permit acest lucru, își trimit angajații să lucreze de acasă.
Se suspendă toate activitățile culturale, sportive și artistice
Pe rând, își închid porțile teatre, cinematografe, muzee, se anulează concerte, spectacole, se amână evenimente culurale, științifice și sportive. Anul acesta va fi primul an în care nu vom merge de Paște la biserică pentru a asculta slujba de Înviere, nu ne vom bucura de fotbal – se amțână Campionatul European, se amână și Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Nu mai ieșim din casă decât în anumite condiții
În România, inițial, au fost interzise aglomerări de mai mult de 100 de persoane. Între timp, nu mai avem voie să circulăm pe stradă decâ în grupuri mai mici de trei persoane. Ultimele măsuri luate de autorități, prin ordonanța Militară nr 3, ne obligă să stăm mai mult în casă. Putem ieși, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte doar dacă avem documente justificative: ori o declaratie pe proprie răspundere, ori o adeverința de la angajator. Românii nu mai pot părăsi domiciliul decât pentru a merge la serviciu și pentru a-și face cumpărăturile de bază, din magazine aflate în apropierea casei. Motiv pentru care se restricționează și transportul în comun: în orașe circulă mai puține autobuze, tramvaie și troleibuze, Metrorex scoate din circulație 15% din trenuri. Circulația feroviară se restricționează pe și mai multe rute interne.
În 24 martie se instituie carantina în România. Armata iese pe străzi
România intră în carantină totală în data de 24 martie, iar recomandările autorităților devin obligațiipentru toți cetățenii. Ordonanța Militară nr. 3 interzice circulația persoanelor în afara domiciliului cu câteva excepții și pe baza unor documente justificative. Persoanele în vârstă, de peste 65 de ani, au voie să iasă din casă doar în intervalul orar 11.00-13.00 și doar pentru câteva motive bine întemeiate. Toate persoanele care intră în România sunt plasate în izolare la domiciliu sau carantină. Armata este scoasă pe străzi, iar organele de poliție fac filtre, opresc mașinile, cer acte și documente.
În tot acest timp, pe toate canalele media din România ni se repetă un singur lucru, poate cel mai important pe care trebuie să-l știm și să-l respectăm: să stăm în casă pentru a ne proteja pe noi dar și pe cei din jurul nostru.
Azi se împlinește o lună de la primul caz conformat de coronavirus în România. Iar epidemia care ne-a lovit atât de crunt este un adevărat război pe care îl poartă în aceste zile întreaga omenire. Este o luptă pe care nu ne-am fi imaginat-o niciodată și în fața căreia suntem descoperiți. Nu putem depăși criza decât dacă stăm cât mai mult timp în case și respectăm regulile de igienă. În același timp, foarte important este să respectăm legea, recomandările autorităților și obligațiile ce ne revin. Și, nu în ultimul rând, trebuie să ne respectăm aproapele, să-i respectăm pe cei din jurul nostru, să-i protejăm și să-i ocrotim.
Citește și:
Cine este Nelu Tătaru, noul ministrul al Sănătății din România
Așa arată noua declarație cu care ieși din casă! Modelul a fost simplificat