Se întorc ploile? Vezi prognoza meteo pe trei zile

2 iulie 2014 11:41   Național
Ultima actualizare:

Miercuri se anunţă vreme frumoasă şi cu temperaturi în creştere mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării.

După prânz, termometrele vor indica 23 de grade în dealurile Bucovinei şi 28 de grade, local, în jumătatea vestică a ţării. Şi-n Capitală va fi vreme frumoasă, iar mercurul din termometre va urca până la 29 de grade.

Nu acelaşi lucru îl putem spune despre ziua de joi, când ploile revin aproape în toată ţara, transmite romaniatv.net. Vom avea parte de averse torenţiale, tunete, fulgere, vijelii şi, posibil, grindină. Maximele mai scad şi pornesc de la 16 grade în nordul Moldovei, în timp ce în Muntenia se mai ating 29-30 de grade în câteva localităţi. În Capitală sunt aşteptate averse şi descărcări electrice. Vântul va avea şi el intensificări, însă noaptea se mai domoleşte.

Din fericire, vremea se îndreaptă vineri, iar temperaturile vor fi în creştere. Maximele vor fi cuprinse între 21 de grade şi 29 de grade în Câmpia de Vest. În Bucureşti, la amiază maximele vor ajunge la 26-27 de grade.

Weekendul vine cu vreme frumoasă şi temperaturile continuă să crească. Sâmbată la amiază vor fi 24-25 de grade pe litoral şi-n Moldova si 32 de grade în Campia de vest. Duminică va fi la fel de frumos şi de cald, iar tendinţa se păstrează şi la începutul săptămânii viitoare.

Mai multe