Se modernizează Delfinariul din Constanţa

2 iulie 2013 5:18   Național
Ultima actualizare:

Delfinariul din Constanţa va avea peste un an şi jumătate un alt aspect. Va avea cu peste 780 de locuri în plus şi va fi acoperit, informează economica.net.

Proiectul este estimat la 9,8 milioane de lei, iar lucrările vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.

Potrivit Consiliului Judeţean Constanţa, Delfinariul va fi dotată cu 783 de locuri noi, capacitatea totală ajungând astfel la 1.348 de locuri. De asemenea, spaţiul va fi acoperit cu 1.720 de mp de panouri, acoperişul având şi porţiuni din învelitoare vitrată, care permite o iluminare naturală.

Proiectul mai presupune şi extinderea spaţiilor de expunere de sub gradene, amenajarea grupurilor sanitare şi a unui spaţiu de acces pentru public, toate având o suprafaţă de peste 734 de mp.

Pe latura de de sud-est a Delfinariului va exista un alt spaţiu de expunere de 80 de mp unde, pe lângă activitatea ştiinţifică (expoziţii), se vor amenaja spaţii unde se vor comercializa alimente şi băuturi răcoritoare, pliante, cărţi, jucării tematice sau suveniruri.

Mai multe