Se schimbă regulile RCA! Iată ce trebuie să știi
Polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule RCA vor funcționa după alte principii începând cu 10 septembrie, când intră în vigoare noile norme, iar trei dintre acestea sunt foarte importante, informează adevarul.ro.
În primul rând, în funcție de modul de achiziționare, fizic sau online, proprietarii de autovehicule vor avea posibilitatea de a cumpăra RCA la prețuri diferite, chiar și de la același asigurător. Și asta pentru că online costurile sunt mai mici față de vânzarea prin brokeri sau agenți, iar în mod logic asigurările RCA cumpărate online vor fi cu câteva procente mai ieftine.
Apoi, foarte important, formularul de constatare amiabilă de accident necesar în cazul asigurărilor RCA va putea fi completat și electronic, nu doar pe hârtie ca în prezent. Norma ASF prevede că formularul electronic de „constatare amiabilă de accident“ va avea același model și informații ca cel tipărit și va avea aceeași valoare juridică. Totuși, acest formular electronic al „Constatării amiabile de accident“ nu va fi disponibil din 10 septembrie, lansarea acestuia fiind amânată până pe 15 octombrie 2022.
Pe de altă parte, se schimbă și regulile privind mașina oferită la schimb pe perioada reparației. Legislația RCA prevede că păgubitul beneficiză de o despăgubire și pentru perioada în care nu își poate folosi mașina avariată. Unele surse susțin că noua procedură este mai simplă și mai clară: zilele în care păgubitul beneficiază de mașină la schimb pusă la dispoziție de service-uri, în general, și plătită de asigurătorul RCA al șoferului vinovat, nu mai sunt condiționate decât de condițiile de finalizare a reparației.