Se vor desființa calificativele la clasele mici? Ce a vrut să facă Ecaterina Andronescu

8 august 2019 15:30   Național
Ultima actualizare:

În ziua când a plecat din Ministerul Educației, Ecaterina Andronescu a publicat un ”Plan de acțiune pentru educație”, pentru perioada 2019 – 2030. Fostul ministrul al educației ar fi vrut să desființeze calificativele la clasele mici și notele până la 4, iar probele de la examenul de Bacalaureat să se poată da în mai mulți ani.

Ecaterina Andronescu a fost revocată din funcția de ministru al educației, iar în ziua în care a predat a lăsat moștenire un amplu document (59 de pagini) cu ce ar fi vrut să facă până în anul 2030.

Pe scurt, fostul ministru al educației a consultat specialiștii, asociațiile de părinți, sindicate și alții, pentru a găsi soluții pentru schimbarea radicală a sistemului de învățământ. Documentul se numește ”Plan de acțiune pentru educație”, pentru perioada 2019 – 2030.

Urmează să vedem dacă ministrul  interimar Daniel Breaz va transforma acest proiect într-o nouă Lege a Educaţiei. Însă, Daniel Breaz şi-a delegat răspunderile unui secretar de stat şi a plecat în vacanţă.

Desființarea calificativelor la clasele mici

Calificativele pe care le primesc acum elevii din clasele mici sunt "foarte bine", "bine", "suficient" sau "insuficient". Calificativele ar urma să dispară, astfel încât elevii să nu aibă senzaţia unei ierarhizări permanente în clasă. În loc de „insuficient”, de exemplu, învăţătorul ar trebui să-i arate şcolarului cum să rezolve mai bine cerinţele.

Desființarea notelor mici

Din gimnaziu şi până la final de liceu elevii ar urma să primească doar note de la 4 la 10. Se doreşte ca notele 1, 2 şi 3 să dispară din catalog şi carnet şi limitarea notarii eşecului la nota 4. Nota 5 ar fi pragul de reuşită, cu 3 niveluri. 5 - 6 minimal, 7 - 8 mediu şi 9 - 10 superior. Notele foarte mici se acordă acum pentru fraudă (dacă elevul a copiat, a șoptit) și dacă a a știut nimic despre cerința profesorului.

Probele de la Bacalaureat susținute în mai mulți ani

Examenul de Bacalaureat urma să fie schimbat radical. Se propun teste grilă care se pot corecta repede și fără erori. Probele ar putea fi date în mai mulți ani, imediat cum se termină studierea unei discipline. Dacă proba nu ar fi fost promovată, ar putea fi repetată în alt an.

Citește și

Vacanțele elevilor sunt prea multe? Uite cum este în Europa!

Se amână școala? Se discută la Guvern începerea cursurilor la 16 septembrie

Mai multe