Se votează la lumina lumânărilor

16 noiembrie 2014 18:15   Național
Ultima actualizare:

Pană de curent la Curtici! Jumătate din oraşul arădean a rămas fără energie electrică, în jurul orei 16.40, iar în toate cele cinci secţii de votare din localitate procesul electoral a fost oprit aproximativ zece minute, până când au fost aprinse lumânări şi au fost aduse lanterne.

UDATE, ORA 20.00

Pene de curent au fost și în Brașov, la Codlea. Astfel că procesul de votare a fost întrerupt de la ora 17.15, acesta fiind reluat după o jumătate de oră.

”A durat puţin să ne reorganizăm. Am căutat lanterne şi am aprins lumânări, după care am redeschis cele cinci secţii de votare”, a spus primarul Nicolae Aaniţei. Şi preşedintele Biroului Electoral Județean Arad, Daniela Munteanu, a declarat că procedura de vot a fost reluată, iar la ora transmiterii acestei știri în continuare nu este curent electric la secţiile de votare din Curtici. Referitor la această situaţie, ACL Arad a transmis un comunicat de presă în care arată că ”în mod dubios, în Curtici s-a întrerupt curentul, iar oamenii nu pot vota”. Conducerea Alianţei Creştin Liberale Arad transmite că ”există toate şansele ca prezenţa foarte mare a românilor la urne, lucru care i-a speriat pe reprezentanţii PSD, să fi contribuit la căderea curentului la Curtici, pentru a se încerca stoparea procesului electoral. Prezența la vot în județul Arad a fost, până la ora 16.00, de 40,65%.

Mai multe