Şef de poliţie din Timiş, lovit cu maşina de un şofer fugar
Tragedia din Bucureşti era să se repete în judeţul Timiş. Şeful Poliţiei din Recaş a fost lovit cu maşina de un şofer fugar, pe care tocmai reuşise să-l prindă în trafic. Şoferul indisciplinat l-a aruncat pe omul legii pe asfalt, a lovit mașina de poliție care îi bloca trecerea și și-a continuat drumul printr-un șanț de pe marginea drumului.
Incidentul s-a întâmplat în weekend, când oamenii legii au ieşit pe străzi. Au încercat la un moment dat să tragă pe dreapta un Audi înmatriculat în Bulgaria, însă șoferul nu a oprit la semnalele agenților și și-a continuat drumul, potrivit tion.ro.
Polițiștii și-au alertat imediat colegii, iar la un moment dat șoferul a fost depistat din nou în trafic de două echipaje de poliție. A oprit inițial, iar unul dintre oamenii legii, chiar șeful Poliției din Recaș, s-a apropiat de mașină pentru a-i cere actele.
În momentul în care a vrut să îi scoată, pe geam, cheile din contact, șoferul a demarat în trombă. L-a aruncat pe omul legii pe asfalt, a lovit mașina de poliție care îi bloca trecerea și și-a continuat drumul printr-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire, poliţistul s-a ales cu răni uşoare.
Şoferul fugar e de negăsit
Unul dintre polițiștii care au asistat la toată scena a pus imediat mâna pe pistol și, după ce a executat focuri de armă în plan vertical, a început să tragă după mașina fugarului. În total șase focuri au fost trase, însă șoferul fugar a reușit să dispară cu autoturismul pe câmp, în zona Cramelor Recaș.După ce a scăpat de urmărire, şoferul și-a ascuns cel mai probabil mașina ciuruită de gloanțe și, spun surse din cadrul poliției, ar fi dispărut imediat din zona respectivă. El este în continuare căutat de oamenii legii.