Șef de post din județul Cluj, cercetat penal după ce a bătut și electrocutat un bărbat

13 octombrie 2014 11:41   Național
Ultima actualizare:

Șeful postului de Poliție din localitatea Sâncraiu, județul Cluj, este cercetat penal de procurori pentru purtare abuzivă, potrivit Mediafax. Acesta a fost reclamat de un bărbat care susține că l-ar fi bătut și electrocutat.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Simona Vîrci, a declarat, luni, că polițiștii au trimis Parchetului Tribunalului Cluj o plângere penală formulată de un localnic din comuna Sâncraiu. Procurorii urmează să stabiliească încadrarea faptei și existența sau inexistența unei infracțiuni.

Conform unor surse judiciare, plângerea a fost făcută de un bărbat din comuna Sâncraiu, care săptămâna trecută a reclamat că a fost bătut și electrocutat de un agent șef principal, șeful postului de Poliție din comună. Bărbatul a fost internat câteva zile la Spitalul Orășenesc din Huedin, ulterior fiind externat.

Potrivit surselor citate, reclamantul ar fi fost cercetat, anterior, pentru furt.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Cluj, Theodor Pavelescu, a declarat, la rândul său că plângerea penală a fost înregistrată, iar dosarul este instrumentat de un procuror al instituției.

„S-a înregistrat, luni, plângerea penală în cazul de la Sâncraiu, un polițist fiind cercetat pentru purtare abuzivă. Dosarul este intrumentat de un procuror și este în lucru astfel încât nu pot oferi mai multe detalii”, a spus Pavelescu.

Mai multe