Şef de post, înjunghiat mortal în biroul său. Poliţistul fost lovit de două ori cu cuţitul
Episod cutremurător! Gheorghe Nistor, şeful Poliţiei din Vişeu de Jos (Maramureş), a fost găsit mort miercuri seară. Bărbatul se afla în biroul său, cu haina trasă peste cap. Poliţiştii şi procurorii iau în calcul posibilitatea unei crime.
Autopsia făcută de medicii legişti în cazul şefului de post din localitatea maramureşeană Vişeu de Jos, găsit mort miercuri seară în sediul instituţiei, a confirmat că este vorba despre o crimă, declară, pentru news.ro, procurorul Adela Dorina Mociran, de la Parchetul Tribunalului Maramureş.
Procurorul a mai spus că există un cerc de suspecţi în acest caz şi că o echipă de poliţişti prelevează probe. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) din MAI arată într-un comunicat de presă: ”Cercetările făcute de către criminaliştii de la IPJ Maramureş, sub coordonarea procurorului desemnat de către Parchet, au stabilit faptul că Ghe. N. a decedat ca urmare a unor lovituri fatale – cel mai probabil de cuţit – primite în abdomen şi în zona costală”. De asemenea, în comunicat se precizează că ”arma din dotare şi muniţia aferentă nu se mai aflau asupra şefului de post”.
“Asemenea tragedii se pot repeta”
Conform unor surse, se pare că bărbatul a fost ucis cu două lovituri de cuţit, în zona toracică. Asasinul a încuiat apoi biroul şi a luat cheile. Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului EUROPOL, spune că şeful de post era singur de serviciu. „Este greu de descris în cuvinte suferinţa pe care familia şi cei apropiaţi o resimt în aceste momente, însă este strigător la cer să mai acceptăm ca un sistem condus de oameni incompetenţi să ne pună în primejdie viaţa, zi de zi, prin deciziile luate. Colegul nostru a fost planificat singur în serviciu, aspect care i-a fost fatal! (…) Asemenea tragedii se pot repeta foarte uşor în condiţiile în care, astăzi, în 90% din IPJ-uri, din cauza impotenţei manageriale, poliţiştii intră în serviciu singuri, asigură permanenţa din timpul lor liber şi intervin singuri la evenimente, în timp ce protecţia lipseşte cu desăvârşire”, declară Cosmin Andreica pentru adevarul.ro.
Click! spune
Agentul şef principal Gheorghe Nistor avea 48 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. În câteva luni, poliţistul ar fi trebuit să se pensioneze. El lucra în instituţie din 1995.