Șefa Autorității Electorale Permanente, reținută de DNA
Ana Maria Pătru, șefa Autorității Electorale Permanente, a fost reținută de DNA azi noapte sub acuzațiile de trafic de influență și spălare de bani. Procurorii DNA au 24 de ore la dispoziție să înainteze cazul către instanța de judecată.
UPDATE: Ana Maria Pătru și-a anunțat demisia din funcția de președinte al AEP, prin intermediul avocatului ei.
Șoc înainte de alegerile parlamentare. Conducerea instituției care trebuie să se ocupe cu organizarea scrutinului din 11 decembrie trebuie înlocuită. Șefa Autorității Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a fost reținută 24 de ore pentru trei infracțiuni de trafic de influență și două infracțiuni de spălare de bani. Acuzațiile i se trag din perioada 2008-2009, când Ana Maria Pătru nu se afla la conducerea instituției. În 2009, în calitate de vicepreşedinte al Autorității Electorale Permanente, Pătru ar fi primit de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de 210.000 euro sub forma unui imobil situat în București. În schimb, şefa AEP a promis că va susține derularea în bune condiții a unui contract cu instituția pe care o reprezenta. E vorba de un contract cu o firmă IT, pentru asigurarea unor softuri de computer pentru instituție. Mai mult, ea s-a angajat să susțină societatea respectivă să obțină și să deruleze contracte viitoare.
În 2011, tot în calitate de vicepreședinte al Autorității Electorale, Ana Maria Pătru ar fi primit de la reprezentanţii aceleaşi societăţi o maşină de teren de lux, în valoare de 15.000 de euro. Mașina a fost înmatriculată pe numele altei persoane. Văzând că se poate și că banii vin ușor, Pătru a mai cerut, de la altă firmă, 50.000 de euro pentru a asigura audienţa la ministrul economiei de la acea vreme.
Potrivit anchetatorilor, soţul Anei Maria Pătru ar fi încercat să fugă cu probe în timpul percheziţiilor făcute la domiciliul acestuia din Râmnicu Vâlcea, fiind oprit de poliţişti. Acesta a încercat să ascundă documente legate de societatea pe care şefa AEP a deţinut-o.