Şefa curvelor de lux, în cătuşe la judecată
„Arestarea mea nu este o coincidenţă, ci are legătură cu dispariţia soţului meu", le-a spus Andreea Marta magistraţilor şi a reuşit să-i convingă să o lase liberă.
Îmbrăcată lejer, în blugi şi cu un tricou negru, prin care îi ieşeau în evidenţă sânii, şefa prostituatelor de lux şi-a ţinut fruntea sus când a fost băgată în dubă, la ieşirea din Curtea de Apel, unde s-a judecat recursul privind arestarea sa.
Nu a aruncat nici măcar o privire în jur, dar nici nu şi-a acoperit faţa, aşa cum a făcut-o sora sa, Maria Magdalena Lungu, arestată în acelaşi dosar de prostituţie şi proxenetism.
La ieşirea din Curtea de Apel, Andreea Marta era legată cu cătuşe de o altă femeie arestată
Matroanele au avut noroc, de data asta. Magistraţii le-au pus în libertate şi le-au interzis să părăsească Bucureştiul, iar taximetristului Valentin Panait, din Călăraşi, i-au cerut să nu plece din localitatea de domiciliu.
Apărătorul Andreei Marta i-a surprins pe magistraţi cu motivarea cererii de punere în libertate a clientei sale: „Nu văd pericolul public, din moment ce vorbim despre cea mai veche meserie din lume".
A fost arestată în urmă cu o săptămână
Andreea Marta, soţia consilierului fostului director ANAF, Sorin Blejnar, a fost arestată în urmă cu o săptămână, împreună cu sora sa şi taximetristul Valentin Panait.
În acest dosar s-au vehiculat nume celebre atât pe lista prostituatelor, cât şi a clienţilor acestora.
Şi sumele, pe măsură! Se plăteau şi mii de euro pentru prestaţiile celor mai bune fete, catalogate drept „premiante", iar cea mai mare parte din bani intrau în buzunarele matroanelor.
Numele Danielei Crudu, al fotbaliştilor celebri Roberto Baggio sau Adrian Mutu au făcut vâlvă săptămâna trecută.