Şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu, va fi cercetat în libertate

8 octombrie 2014 7:35   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, va fi cercetat în libertate, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie privind atribuirea preferenţială de contracte pe bani publici.

Decizia a fost luată marţi seară de instanţa supremă. Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă şi în cazul lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL Braşov, scrie Mediafax.

Hotărârea luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.

Aristotel Căncescu este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci fapte) şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit anchetatorilor, firmele care ar fi fost favorizate la atribuirea unor contracte de către CJ Braşov sunt deţinute de Gabriel Bâgiu şi de Ion Diniţă, deputat PC, cercetat şi el, în acest dosar.

Astfel, în urma plăţilor nelegale făcute de CJ Braşov către firma SC Gotic SA, a lui Diniţă, instituţia publică a fost prejudiciată cu peste 7,6 milioane de euro.

Mai multe