Şeful Consiliului Judeţean Prahova, reţinut de DNA! Alături de el a fost arestat şi fiul lui
Procurorii DNA l-au reţinut pentru 24 de ore pe şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Pe lângă acesta, a fost pus sub urmărire şi fiul său, Vlad Cosma.
Mircea Cosma (şef al PSD Prahova) a fost reţinut de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care fiul său, deputatul Vlad Cosma, este acuzat că ar fi luat mită 1 milion de euro, informează HotNews.ro.
Potrivit unor surse judiciare, Cosma a fost predat Poliţiei Prahova, însă a suferit un puseu de tensiune arterială şi a fost dus marţi la Spitalul Judeţean, urmând ca, după ce îşi va reveni, să fie apoi transportat fie la centrul de reţinere al Poliţiei Prahova, de la Câmpina, fie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru judecarea solicitării arestării preventive a şefului Consiliului Judeţean.
Cosma a acuzat dureri cardiace, fiind dus sub escorta la unitatea de primiri urgenţe.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că procurori DNA vor merge la Spitalul Judeţean să ridice actele medicale doveditoare.
Citeşte şi: