Șeful DNA: Numărul sesizărilor primite de la cetăţeni a crescut cu 63% faţă de anii anteriori

26 noiembrie 2014 12:14   Național
Ultima actualizare:

Codruţa Kovesi, procurorul șef al DNA a declarat miercuri că numărul sesizărilor primite de la cetăţeni a crescut, în 2014, cu aproximativ 63% faţă de anii anteriori, informează Mediafax. Astfel, în zece luni, au fost înregistrate peste 4.500 de dosare, din care aproximativ 40% deschise ca urmare denunţurilor făcute de persoane sau firme.

„Până în acest moment al anului 2014, am primit 1.684 de sesizări de la persoane fizice şi juridice private, faţă de 1.032 primite în anul 2010. (...) În primele 10 luni din acest an am înregistrat peste 4.500 de dosare. Aproximativ 42% din dosare au fost constituite ca urmare a sesizărilor sau denunţurilor de la persoane fizice sau juridice private, iar peste 41% din cazuri au fost constituite ca urmare a sesizărilor unor instituţii publice, altele decât serviciile de informaţii”, a spus procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Kovesi a adăugat că, spre deosebire de anii anteriori, activitatea structurii din Ministerul Public se bazează mai mult pe denunţuri şi sesizări de la cetăţeni şi mai puţin pe sesizările de la alte instituţii sau pe cele din oficiu.

Mai multe