Șeful Tarom și-a dat demisia. Își revine compania aeriană?

21 august 2017 11:34   Național
Ultima actualizare:

Directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, și-a dat demisia, luni, de la conducerea companiei, acuzând ingerința unor grupuri de interese. Decizia vine după ce șeful Tarom a fost criticat de premierul Mihai Tudose pentru managementul defectuos din ultimii ani. Compania de stat nu a reușit să țină pasul cu cele private și, anul acesta, înregistrează deja o pierdere de 104 milioane de lei.

„Nu am de ce să-mi dau demisia. Pentru ce să mi se ceară demisia, că am adus două aeronave noi? Că am început restructurarea companiei? Am deranjat, probabil, unele grupuri de interese, dar asta e”, declara Davidoiu cu doar o zi înainte de a face pasul în spate. Decizia sa vine la doar trei zile după ce managementul companiei a fost criticat dur de prim-ministrul Mihai Tudose. Premierul a decis duminică să trimită Corpul de Control la Tarom, pentru a găsi o explicație pentru gaura de 104 milioane de lei pe care a înregistrat-o Tarom doar de la începutul acestui an până acum.

Davidoiu n-a mai așteptat controlul dispus de premier și și-a dat demisia. El nu se consideră vinovat de situația în care a ajuns compania, incapabilă să țină pasul cu cele private. „Despre lacrimi o să mai vorbim noi. Ce spune domnia sa e problema domniei sale. Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el”, a declarat premierul Tudose, la aflare veștii că șeful Tarom a demisionat. Deși l-a criticat dur în ședința de Guvern de vineri pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, premierul nu consideră că acesta trebuie să plece din funcție, ci să se pună pe treabă.  

Mai multe