Senatoarea Doina Tudor era dansatoare în bar și turnătoare la Securitate
În Senatul României nu ajunge oricine. Cel puțin așa cred cei mai mulți cetățeni de rând, care au impresia că oamenii care lucrează în mai marile instituții ale statului fac parte dintr-o clasă socială net superioară lor. Ei bine, se pare că și senatorii pot avea un trecut furtunos.
Este cazul senatoarei Doina Anca Tudor, ale cărei secrete „murdare” au ieșit la suprafață în momentul în care aceasta și-a depus dosarul de candidatură la Senatul României. O notă CNSAS, trimisă luni (22 februarie) către mai multe instituții de presă, conține informații conform căreia Doina Anca Tudor obișnuia să lucreze ca dansatoare, într-un bar din București.
Securiștii au racolat-o de la barul de noapte la care lucra
Aceasta se afla la locul de muncă, atunci când a fost racolată de Securitate, în anul 1982, pe vremea răposatului Nicolae Ceaușescu. „În baza Notei de Constatare nr. Dl/l/1437 din data de 11.06.2014, întocmită de către Direcția de Specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în care se regăsesc următoarele elemente: doamna TUDOR (fostă STĂVĂRUȘ) Doina Anca este titulara dosarului fond rețea nr. R 70206 (cotă C.N.S.A.S). Domnia sa, balerină la barul «București», obiectiv aflat în proximitatea Comitetului Central al PCR, a fost recrutată pentru încadrarea informativă a colegilor de muncă și a diverșilor cetățeni străini care frecventau barul; la data de 27.04.1982, a semnat un Angajament, fiindu-i atribuit numele conspirativ «ALIS»”, se arată în nota CNSAS, citată de romaniatv.net.
Din «turnătoare», a devenit urmărită
Securiștii voiau ca Doina Anca Tudor să le ofere informații despre colegii ei, dar și despre cetățenii străini care frecventau localul. Planul lor a eșuat, întrucât cariera de „turnătoare” a agentului „Alis” durat mai puțin de un an, și nici nu a fost una înfloritoare. În loc să le aducă informații, aceasta folosea în scop personal relațiile cu clienții străini, motiv pentru care securiștii au exclus-o din rețea și au început urmărirea ei.
„A fost exclusă din rețea la data de 10.11.1982, cu mențiunea «nu mai corespunde scopului pentru care a fost recrutată». De asemenea, doamna TUDOR Doina Anca este titulara dosarului fond informativ nr.1264642 (cotă C.N.S.A.S.), domnia sa fiind urmărită, în perioada 1986 – 1987, pentru relații neoficiale cu cetățeni străini. Direcția de Specialitate nu a identificat informații transmise Securității de către doamna TUDOR Doina Anca”, se mai arată în nota citată.
Senatoarea neagă informațiile apărute la C.N.S.A.S.
Acum, senatoarea Doina Anca Tudor încearcă să își apere imaginea, spunând că în perioada în care se presupune că s-ar fi întâmplat toate cele menționate mai sus, ea ar fi fost plecată din țară. Aceasta neagă informațiile apărute la C.N.S.A.S., însă Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a ei, fiind acuzată de complicitate la luare de mită. Conform DNA, în perioada martie – mai 2013, Doina Anca Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor, fostul ei soț, să primească suma de 200.000 de euro pentru ca el, în calitate de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări.