Senatoarea grevistă Cristiana Anghel: "Aş da drept de vot doar celor care au stat în ţară 3 luni în ultimul an"

10 noiembrie 2014 16:04   Național
Ultima actualizare:

Senatoare PC Cristiana Anghel spune că ar trebui să aibă drept de vot doar românii care dovedesc că au stat în ţară cel puţin trei luni în ultimul an.

Cristiana Anghel, cunoscută pentru greva foamei din 2010, a scris pe contul ei de Facebook că unii români din diaspora ştiu ţara doar din fotografii şi că le-ar da drept de vot doar celor care au fost în România trei luni pe an, potrivit adevarul.ro.

"În 2009, diaspora şi Transilvania a spus că face bine, iar noi, ceilalţi, suntem nişte proşti! Şi a ieşit preşedintele celor care vin ca musafirii în ţară şi habar nu au ce suportam noi aici... În 2009 Basescu a câştigat un nou mandat cu voturile celor din diaspora...unii ştiu cum mai arată România doar din fotografii... Si da, poate că sună extremist. Aş da drept de vot doar celor care dovedesc că au stat în ţară cel puţin 3 luni în ultimele 12 luni“, a scris Cristiana Anghel, pe pagina sa de Facebook.În primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie, mii de români de peste hotare s-au revoltat din cauză că nu au mai putut ajunge la urne, după ce au stat mai multe ore la coadă, în faţa secţiilor de votare din incinta ambasadelor sau consulatelor României. Oamenii au criticat proasta organizare a scrutinului, de către Ministerul de Externe.

Mai multe