Sergiu Băhăian condamnat definitiv la 26 ani de închisoare

3 aprilie 2013 10:08   Național
Ultima actualizare:

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au judecat la începutul săptămânii recursurile la decizia Curţii de Apel Constanţa prin care au fost menţinute condamnările din acest dosar hotărâte în iunie 2011 de Tribunalul Constanţa.

Instanţa a respins recursurile, astfel că Băhăian va sta 26 de ani la închisoare, iar trei dintre complicii săi, Edward Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan şi George Florian Oprea, au rămas tot cu pedepsele iniţiale, de 13 ani şi 6 luni de închisoare, 13 ani şi, respectiv, cinci ani închisoare.

În iunie 2010, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Sergiu Băhăian, Valentin Şlepac, Adrian Grigoraş, Edward Mărculescu, Dan Iovan, George Oprea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, omor şi instigare la omor deosebit de grav.

Băhăian a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, în scopul de a obţine beneficii materiale importante, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de leasing.

Mai multe