Sergiu Lucinschi, sub control judiciar

1 aprilie 2015 10:53   Național
Ultima actualizare:

Instanţa supremă a decis, azi, cercetarea sub control judiciar a lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova. În schimb, ofiţerului DIICOT,Constantin Comăneanu, a fost arestat preventiv.

Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în parte cererea procurorilor DNA şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile doar pentru Constantin Comăneanu.

În cazul lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, instanţa a dispus măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, respingând astfel cererea de arestare preventivă, anunță Mediafax.

Decizia de miercuri poate fi contestată de procurori şi de Lucinschi şi Comăneanu la instanţa supremă.

Reținut pentru șantaj

Procurorii DNA i-au reţinut în noaptea de luni spre marţi pe omul de afaceri Sergiu Lucinschi pentru șantaj şi trafic de influenţă şi pe Constantin Comăneanu, ofițer la DIICOT, pentru luare de mită. După expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, Sergiu Lucinschi a fost lăsat liber.

Ginerele lui Traian Băsescu apare în dosar

În acelaşi dosar, procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la șantaj. Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop și de procurorul Remus Tudoran Jurj, a constrâns un om de afaceri să îi dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă.

Mai multe