Sezonul estival va fi deschis anul acesta la 15 aprilie

3 martie 2017 20:07   Național
Ultima actualizare:

În premieră, anul acesta, sezonul estival va fi deschis la 15 aprilie, cu Lumina de la malul mării, a anunţat, ieri, Asociaţia Litoral - Delta Dunării. Aşadar, evenimentele de pe Litoral vor începe odată cu sărbătoarea Paştelui, care va avea loc la 16 aprilie.

Potrivit asociaţiei, se intră apoi în sezon cu FedCup, o competiţie de tenis feminin între România şi Anglia, care se va desfăşura în perioada 17-23 aprilie. „Din nou în premieră, din acest an vom organiza şi o deschidere oficială a sezonului în Delta Dunării (aprilie 2017), eveniment ce va fi sărbătorit în fiecare an”, a transmis preşedintele ALDD, Corina Martin. De asemenea, evenimentele pentru minivacanţa de 1 Mai vor începe din 27 aprilie, cu un festival de muzică electronică şi vor continua apoi cu două concerte susţinute de Provincialii şi Vunk.

Mai multe