Sfânta Maria, tradiţii şi obiceiuri. Peste două milioane de români îşi serbează ziua numelui
Ziua de 15 august este deosebit de importantă pentru români, căci aceştia sărbătoresc, în fiecare an Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria. Tradiţii şi obiceiuri sunt multe, însă credincioşii au grijă ca în această zi sfântă să nu lucreze sau să facă treburi gospodăreşti.
Considerată a fi ziua care desparte vara de toamnă, în această zi este celebrată şi Ziua Marinei, Maică Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor. Despre această sărbătoare, creştinii spun că Maică Domnului a fost înştiinţată, printr-un înger, de faptul că va muri. După ce şi-a cerut iertare de la toată familia şi de la toţi apropiaţii, s-a stins.
Sfânta Maria, tradiţii şi obiceiuri. Minunile s-au ţinut lanţ
Se spune că, în momentul în care această şi-a dat ultima suflare, au avut loc mai multe minuni. Astfel, orbii şi-au recăpătat vederea, surzii au început să audă, iar ologii şi bolnavii s-au vindecat. Trupul Maicii Domnului ar fi stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în ceruri.
În cinstea acestei zile sfinte, oamenii merg la biserica şi împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. Femeile merg în cimitire, unde tămâie mormintele celor dragi. Fecioara Maria este cu precădere ocrotitoarea femeilor, a pruncilor şi a celor necăjiţi. De aceea, fgravidele obişnuiesc să se roage în această zi Maicii Domnului pentru ajutor în sarcină, iar pruncii cărora le vor da naştere să fie sănătoşi.
Sfânta Maria, tradiţii şi obiceiuri. Începe să se schimbe vremea
În unele zone, fetele nemăritate obişnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite, astfel, vor avea parte de sănătate şi toate le vor merge că pe roate. Fetele se roagă Maicii Domnului pentru a le da un ursit bun şi o soartă favorabilă în dragoste şi căsnicie. În anumite părţi ale ţării, femeile obişnuiesc că în noaptea de 14 spre 15 să îşi pună un fir de busuioc proaspăt sub pernă pentru că Maica Domnului să le dezvăluie chipului celui ales în vis şi astfel să îl recunoască mai uşor atunci când îl vor întâlni. În credinţa populară, sărbătoarea reprezintă hotarul astronomic dintre lunile călduroase şi cele reci, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi vremea în care noul anotimp începe să-şi între în drepturi. De Sfânta Maria, bărbaţii schimbau pălăria cu căciulă, cei care mai erau văzuţi cu pălărie după sărbătoarea din 15 august fiind ironizaţi.
Cu ocazia acestei mari sărbători religioase, în biserici se ţin slujbe unde sunt pomeniţi cei care au părăsit această lume, dar şi cei care au purtat numele sfânt al Mariei. Peste 2,2 milioane de români îşi serbează onomastică la 15 august. Cele mai multe sunt femeile, adică peste 1,8 milioane. În rândul lor, cele mai frecvente nume sunt Maria, Mariana, Marinela şi Mioara. Bărbaţii, peste 410.000 la număr, poartă cel mai adeasea nume că Marian, Marin ori Marinică. În satul tradiţional, la 15 august se deschidea un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului.