Sfântul Apostol Andrei - Incantații și previziuni pentru noroc

26 noiembrie 2015 21:08   Național
Ultima actualizare:

La sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, numită în popor Moş Andrei, Indrea, Cap de iarnă sau Ziua Lupului, este vremea ritualurilor ce influențează viitorul în viață și mai ales în dragoste. De-a lungul multor generaţii, din vremea lui Zalmoxe, obiceiurile și tradițiile au fost respectate de oameni pentru ca sporul, sănătatea și bucuriile să nu-i părăsească pe parcursul anului.

Pentru un viitor mai bun- boabele de  gâu la încolțit

O tradiție răspândită în toate zonele geografice din țară  este ritualul cu grâu. În ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, cel care deschide luna darurilor, este de bun augur ca, în fiecare cămin, membrii familiei să pună grâu la încolţit. Într-o farfurioară de lut, se pune  o mână de grâu în pământ de flori, iar lângă farfurioară se  așează o icoană a Sfântului Andrei. Cine nu are o astfel de icoană poate confecţiona singur din carton o cruce în formă de X. Fiecare membru al familiei trebuie să-și îngrijească propria farfurioară cu grâu  pe care să-l ude cu puțină apă la un interval de două-trei zile,  până la Anul Nou. Dacă grâul va crește verde și  des, atunci persoana care l-a pus la încolțit  va avea un an îmbelșugat, cu sănătate deplină, dar și cu bani.

Un vas cu apă proaspătă la icoană anticipează norocul

Există și o altă metodă foarte simplă, de divinație, pentru a vedea dacă anul ce vine este norocos. Într-un vas  nou de lut se pun două ceșcuțe cu apă. Vasul se așează lângă icoană. Dacă în ziua următoare nivelul apei este mai ridicat, cât de puțin, înseamnă că persoana care a împlinit ritualul va avea mult noroc în anul care vine.

Magie pentru măritiș

Turta Sfântului Andrei prevestește cine este ursitul

Fata care vrea să-și cunoască ursitul  prepară o turtă în care pune cantități egale de apă, de făină și de sare. Fiecare ingredient se măsoară cu o coajă de nucă. Turta va fi coaptă pe vatră, apoi va fi mâncată în ajunul praznicului, în seara de 29 noiembrie. Peste noapte, voinicul  (ursitul) apare în vis aducându-i tinerei apă care să-i potolească setea.

Dacă fata nu visează nici un băiat, ea nu se va mărita în anul următor.

Colacul cu usturoi al Sfântului Andrei, divinație pentru soartă

Tânăra care vrea  să știe  dacă ursitul vine foarte repede în viața ei, atunci ea prepară un colac din pâine dospită, iar la mijlocul acestuia va pune un grăunte de usturoi. Colacul va fi așezat într-un loc călduros. Dacă după o săptămână răsare usturoiul, fata va avea noroc și se va căsători în curând cu persoana pe care o iubește.  

Ritualul cu grâu şi cu sare alungă blestemele

Teama de farmece și de blesteme a fost în centrul magiei în ajunul  Sfântului Andrei. În numeroase zone geografice din țară se practică  un ritual ce efecte benefice pentru persoana care-l împlinește. Este vorba despre  magia cu grâu și sare: În jurul unei grămăjoare cu boabe de grâu se presară sare grunjoasă; cu o lumânare aprinsă se încălzeşte sarea, iar  persoana care practică ritualul ţine palma dreaptă deasupra acestei grămezi şi spune rugăciunea preferată, rostită deseori în familia respectivă. La finalul ritualului, persoana  spune:  „Cu această rugăciune, cu grâu şi cu sare, simbolurile sporului şi ospeţiei, mă eliberez de toate relele şi blestemele trimise de duşmanii ştiuţi şi neştiuţi asupra casei mele. Amin!”. 

Să alungăm ghinionul în noaptea Sfântului Andrei

Obiectele ascuțite trebuie ascunse

În tradiţia populară, noaptea Sfântului Andrei este considerată Noaptea strigoilor, a persoanelor care au trecut în nefiinţă şi nu-şi găsesc liniştea. În acelaşi timp, în această noapte, spiritele rele se plimbă nestingherite prin lume și poposesc în casele oamenilor. De fiecare dată, când strigoiul a pătruns în casă, se remarcă prezența sa, pentru că aduce pagubă şi boală. Pentru a se apăra de furia acestor spirite răzbunătoare,  în ajunul praznicului, gospodarii ascund coasele, furcile și toate obiectele ascuțite. În același timp, toate vasele în care se prepară mâncare se întorc cu gura în jos. Potrivit tradiţie, în casele în care gospodinele nu  țin seamă de acest obicei, pe parcursul anului următor, se vor confrunta cu numeroase nenorociri.  

Funia cu usturoi care se agață  la grinda casei atrage sporul în casă

În Muntenia se mai practică mereu ritualul cu usturoi. În acest caz, la grinda casei sau la fereastră se agaţă câte o funie de usturoi, pe care sunt înşirate cât mai multe căpăţâni. Se spune că ritualul a avut totdeauna efecte spectaculoase, deoarece gospodarii care l-au respectat, an de an, au fost ocoliți de pagubă și de boli.

 La țară, bărbații poartă funii cu usturoi la brâu 

 Mai ales în mediul rural, bunicii poartă o funie cu usturoi la brâu toată ziua. Potrivit tradiţiei, împlinind această datină străbună, gospodăria respectivă este apărată de necazuri, iar membrii familiei vor fi sănătoși tot anul. Mai mult, dacă în familia respectivă sunt fete de măritat,  împlinirea aceste datini atrage pețitorii.

Candela aprinsă protejează destinul gospodarilor 

Când candela arde în noaptea de Ajun, spune tradiția, destinul gospodarilor este protejat de lumina divină pe parcursul anului și niciun  necaz nu se va apropia de casa respectivă.   

Credințe străvechi despre vreme

Iarna va fi blândă sau aspră, după cum va fi vremea în ziua praznicului:

Dacă de Sfântul Andrei va fi Lună plină  și cerul senin, atunci va fi o iarnă blândă. Dacă va fi Lună plină și cerul va fi întunecat, va ninge sau va ploua pe parcursul iernii va fi multă zăpadă.    

 O icoană nouă cu Sfântul Andrei aduce noroc

În Basarabia, în Moldova şi în Transilvania, în familiile care se confruntă cu multe nenorociri, gospodarii trebuie să cumpere o icoană a Sfântului Andrei, să o sfințească la biserică și s-o aducă în căminul lor, pentru a alunga duhurile necurate, bolile şi paguba.

Nu înstrăinați niciun obiect din casă, pentru că fuge norocul

Nu  dați bani cu împrumut și nu înstrăinați  obiecte din casă , orice s-ar întâmpla. Tradiția spune că persoanele care nu țin seama de această datină va fi ocolit de noroc.

Tot în ziua praznicului, gospodarii împrăştie pâine în curtea casei, pentru ca duhurile rele şi strigoii să aibă cu se să se hrănească şi să nu mai intre în casele  oamenilor.

Tradiția cu 12 cepe prevestește lunile favorabile pentru recolte  

 O datină  străveche, foarte eficientă pentru a ști care sunt lunile ploioase şi cu grindină , în cursul anului viitor,  se practică  în toate zonele țării. Gospodinele pun în cămară 12 cepe pe care le numerotează: prima ceapă reprezintă luna ianuarie, a doua luna februarie etc. Cepele care se strică repede reprezintă lunile ploioase, când cade  şi grindină. În schimb, cepele care au încolţit reprezintă lunile favorabile recoltelor bune.  

Pateurile cu răvaşe prevestesc ce șanse avem în Noul An

O datină amuzantă, cu răvașe, care nu dă greși, se împlinește în Ajunul praznicului. Atunci , va prepara un aluat pentru pateuri. În fiecare pateu va pune un răvaş care se referă la noroc, la sănătate , la bani sau la sporul tinerilor logodiţi. La masa festivă, fiecare oaspete va găsi în pateul pe care-l savurează un astfel de răvaş. Acesta este un mesaj al Sfântului Andrei și spune cu precizie care fi norocul fiecărui oaspete în anul care vine.

Ritual pentru sporul laptelui

Sporul laptelui este o tradiţie străveche, respectată cu străsnicie în mediul rural. În ziua acestui praznic  se descântă un drob de sare și se  îngroapă sub pragul grajdului. Drobul va fi dezgropat în ziua de Sângeorz  și se dă în hrana vitelor pentru a fi sănătoase și a avea mult lapte. 

Mai multe