„Sfântul de la Maglavit”, Petrache Lupu, românul care l-ar fi văzut pe Dumnezeu

Petrache Lupu a intrat în conștiința românilor drept „Sfântul de la Maglavit”. Rămâne încă un mister cum a reușit acest cioban analfabet, surd și cu mari dificultăți de vorbire să fascineze o țară întreagă prin relatările lui, demne de un orator experimentat, despre întâlnirile cu „Moșu'” din 1935, așa cum îi spunea el lui Dumnezeu, dar și cu puterile sale apărute de nicăieri prin care săvârșea adevărate minuni, aducând ploaia sau, mai ales, însănătoșind, se spune, oameni bolnavi grav, suferinzi de ani de zile.

Petrache Lupu s-a născut la 12 octombrie 1907, în comuna doljeană Maglavit. La 12 ani a intrat cioban la o stână și asta avea să facă toată viața. Carte n-a apucat să învețe, handicapul de auz și vorbire l-au scutit de armată, ba chiar medicul care l-a consultat a notat în fișa medicală „o ușoară idioție”. Dar bărbatul acesta care părea să fi fost sortit unei vieți total anonime, de parcă nici n-ar fi fost, a devenit, la jumătatea anilor 30, unul dintre cei mai cunoscuți și mai divinizați oameni din Regatul României condus de Carol al II-lea.

Era ziua de 31 mai 1935, inainte de Rusalii, când Petrache Lupu, în vârstă de 28 ani pe atunci, se întâlnea pentru prima oară cu Dumnezeu. În locul numit “La Buturugi”, lui i se arată un “Moş” cu barba albă până la brâu şi cu mustăţi foarte lungi, ce plutea la vreo două palme deasupra pământului. În loc de îmbrăcăminte era acoperit peste tot numai cu păr alb şi moale ca mătasea, ce-i cobora până la tălpile picioarelor. “Moşu'” l-a îndemnat să spună preotului şi oamenilor să se pocăiască, să vină la biserică şi să ţină sărbătorile, altfel mânia lui va fi cumplită.

Ar fi avut trei întâlniri cu „Moșu'”, în mai-iunie 1935

După câteva săptămâni de ezitări şi trei întâlniri cu “Moşu'”, survenite în trei zile de vineri consecutive, Petrache îi povesteşte totul preotului din sat. Vestea viziunilor se întinde ca fulgerul. Să nu uităm că în iarna lui 1935 o epidemie puternică de gripă făcuse ravagii în țară, secerând 46.000 de vieți, mai ales copii. Plini de speranță, în toată disperarea lor, oameni din toată ţara se pun  în mişcare către Maglavit, unde ciobanul, ce abia vorbea până atunci, propovăduieşte - în fața unei mulțimi ce devine tot mai numeroasă, ajungând la mii și mii de oameni zilnic - tot mai limpede şi cursiv, întoarcerea la credinţă şi la cele sfinte . Puterile lui Petrache Lupu păreau a spori, iar el începe să facă preziceri, bolnavii se însănătoşesc prin simpla lui atingere, iar ploaia se stârneşte la rugile sale până şi-n zonele cele mai aride. Se estimează că în perioada 1935-1936, peste două milioane de români au căutat alinare în Maglavit, de la opincă, la vlădică.

Regele Carol al II-lea i-a botezat unul dintre copii

E vizitat de episcopi, de oameni de cultură sau de ştiinţă. Regele Carol al II-lea îi botează unul dintre fii, printr-un reprezentant regal, generalul Sichitiu, iar mareşalul Antonescu îl duce cu un avion pe frontul din Est, pentru a binecuvânta trupele române. Petrache prezice însă pierderea războiului şi mari distrugeri aduse de o “stea de la Răsărit” spre iritarea mareșalului. În toţi aceşti ani, s-au strâns milioane și milioane de lei din donaţiile credincioşilor. Dar Petrache Lupu a trăit modest, în legea lui, indiferent de regimul politic. Chiar și comuniștii l-au lăsat, finalmente, în pace, după ce inițial, în 1949, l-au ținut câteva luni în inchisoare. Petrache nu era un pericol, iar perioada lui de glorie trecuse. Schimbarea generațiilor și uitarea au „pus cruce” faimei de odinioară a celui supranumit „Sfântul de la Maglavit”. A supraviețuit și regimului comunist, murind, sărac și uitat, în 1994. Cu toate acestea, legenda lui încă mai bântuie, uneori, mai ales în vremuri grele, ca acum.