Sfântul Luca.Tradiții și obiceiuri românești. Legenda cărbunilor aprinși
Sfântul Luca este sărbătorit în fiecare an la 18 octombrie, iar în această zi românii păstrează anumite tradiții și obiceiuri. Această sărbătoare este notată în calendar cu cruce neagră.
Cine a fost Sfântul Luca
Sfântul Evanghelist Luca este unul dintre cei mai iubiți Apostoli, un medic priceput, dar și un zugrav renumit. Istoria spune că Apostolul Luca l-a întâlnit Sfântul Apostol Pavel și împreună și-au dedicat viața lui Hristos.
Sfântul Luca.Tradiții și obiceiuri
În această zi, ciobanii aveau ritualuri menite să protejeze oile de lupi. Astfel, era interzisă scoaterea gunoiului și a cenușii de sub vatră, pentru că se credea că dacă lupii vor găsi cărbuni aprinși, se vor înmulți cu spor. De asemenea, se spunea că nu este bine să pronunți cuvântul lup în această zi, iar unii gospodari țineau chiar post negru pentru a fi feriți de animalele sălbatice.
De ziua Sfântului Luca nu este bine să te cerți, să înjuri sau să blestemi, pentru că aceste lucruri se vor întoarce împotriva ta.
Rugăciunea Sfântului Apostol Luca
În ziua sfântului Luca, credincioșii rostesc o rugăciune despre care se spune că ar avea puteri miraculoase:
„Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Gura ta știind pahar Dumnezeiesc, al Înţelepciunii Celei Preaînalte, Înţelepte Apostole Luca, Vistieria Cea Mare şi Negrăită a harului, îmbogăţindu-ne, o luăm cu osârdie, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit. Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Cu Taină învăţându-te Hristos cele cereşti şi Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ţie Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat şi propovăduitor preaînţelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânţi: Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Pusu-te-a Biserica lui Hristos împreună călător cu Apostolul Pavel, Sfinte Luca Preafericite, pe tine cel ce ai strălucit Dumnezeieşte cu harul Lui; şi urmelor lui ai urmat, cântând: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.