Sfaturi utile și practice pentru o nuntă de vis
Fiecare nuntă este un prilej de bucurie, un motiv de a sărbători și de a marca momentul printr-un eveniment fastuos și de neuitat.
Dar, până la marele eveniment, există foarte multe aspecte și detalii pe care trebuie să le aibă în vedere atât fericiții miri, cât și ceilalți membrii participanți. Încă de la primirea veștii, fiecare membru implicat în acest eveniment încearcă să găsească soluții, să vină cu sfaturi și cu materiale utile pentru demararea și organizarea evenimentului.
Întreține atmosfera evenimentului cu muzică pentru toate gusturile (setați h2)
Atmosfera de la un astfel de eveniment, cum este nunta, trebuie să fie foarte importantă și pe primul loc în planul de organizare. Prin urmare, un aspect de care este bine să ții cont pentru fericitul eveniment este muzica pe care o oferi invitaților. O nuntă de vis ține foarte mult si de invitați, dacă s-au simțit bine, dacă au dansat la petrecere, dacă au fost surprinși pe parcursul serii.
Atunci când alegi muzica, nu ține cont doar de gusturile tale, ci și de cele ale invitaților. Alege muzică și pentru cei mai tineri și pentru cei mai învârstă. Ia în calcul o formație sau un DJ pentru nunta ta și oferă-le un repertoriu cât mai bogat, care să cuprindă cât mai multe genuri de muzică.
Marchează atmosfera de petrece cu o surpriză de neuitat. Oferă-le invitaților un moment special și fresh cu un artist în vogă care să întrețină petrecerea. Alege un artist potrivit serii și caută în lista de prețuri artiști de pe Global Booking. Va fi visul serii atât pentru voi, mirii, cât și pentru invitați.
Surprinde fiecare moment în cele mai reușite cadre (setați h2)
O nuntă de vis înseamnă și foarte multe poze. Fiecare moment trebuie încadrat într-un tablou frumos care să întregească albumul de la sfârșitul fericitului eveniment. Trebuie să știi că fotografia de nuntă nu înseamnă doar imagine, înseamnă o poveste surprinsă în multe instantanee înconjurate de multe detalii. Alege un fotograf care să aibă experiență și care știe să dea viață fiecărui detaliu. Atunci când alegi un fotograf, ține cont de stilul acestuia și cere-i un portofoliu de prezentare. Daca viziunea ta se intersectează cu a lui, atunci alegerea este potrivită.
Pentru că o nuntă nu înseamnă doar ziua evenimentului, ci multe alte zile importante și pline de momente, ia în calcul și un album aparte, care să îți aducă aminte de momentele de dinainte: petrecerea burlăciței, petrecerea burlacului, alegerea rochiei de mireasă etc. Cumpără un aparat foto de calitate care să surprindă momentele importante de care nu ați putut să vă bucurați împreună. La F64 găsești aparate foto DSLR la prețuri atractive.
Atenția la cele mai mici detalii - elementul cheie pentru orice nuntă de vis (setati h2)
La sfărșitul acestui articol, nu se poate să nu fie amintite și lucrurile cele mai importante pentru domnișoare și doamne: ținuta și machiajul. Multe mirese nu se gândesc doar la ținuta și make-up lor ci și la cel ale domnișoarelor de onoare sau ale nașelor. Ceea ce este foarte important pentru ca nunta de vis să fie asemenea dorințelor tale. De aceea, te poți îndrepta către alegerea unor rochii în ton cu decorul și cu bugetul de care dispui. Spre exemplu, Inpuff are o ofertă foarte bună la rochii albastre de nuntă. Outletul Fashion House, de asemenea, îți oferă o alternativă economă la rochiile scumpe din vitrine. Iar, în ceea ce privește machiajul, BuyMag oferă prețuri foarte bune pentru truse de make-up care să te scutească de vizita la salon cu fiecare domnișoare de onoare.