Sfinţesc viile ca să alunge dăunătorii
Obicei mai puţin obişnuit într-o comună din Gorj! An de an, oamenii locului, în frunte cu preotul lor, se adună pe câmp să sfinţească...via!
La Bălăneşti, fiecare sătean deţine un petec cât de mic de viţă-de-vie. Tocmai de aceea, sărbătoarea Sfântului Trifon, octrotitorul viilor, pomilor, grădinilor şi al tuturor ogoarelor, nu putea fi lăsată să treacă necelebrată cum se cuvine. Cu mic cu mare, oamenii şi-au dat întâlnire pe ogor dis de dimineaţă şi au încins o câmpenească de toată frumuseţea.
Nu înainte însă ca părintele Constantin Bălăeţ să rostească rugăciunea Sfântului Trifon, pentru un rod mai bun, dar şi pentru a apăra plantaţiile împotriva dăunătorilor sau secetei. La finalul slujbei, localnicii au organizat o petrecere tradiţională, cu lăutari şi bucate aduse de acasă. „În Bălăneşti, mulţi săteni au vie, este o zonă potrivită pentru cultivarea viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi. Ca în fiecare an, după terminarea slujbei religioase, ne aşezăm la masă în aer liber, la o ţuică fiartă; chiar dacă este frig, trebuie să îl celebrăm pe Sfântul Trifon, el ne ocroteşte viile. A devenit tradiţie această serbare câmpenească”, a spus Vasile Cochină, un viticultor din Bălăneşti. Acesta a reuşit să ducă mai departe o pasiune moştenită de la bunicul şi de la tatăl său, pasiunea pentru via nobilă. Bărbatul se mândreşte cu o vie de toată frumuseţea, cu un vin de calitate şi cu un coniac marcă personală.