Sfinții Apostoli Petru și Pavel, simbolul consensului în Biserică

După pogorârea Duhului Sfânt în sânul bisericii primare se formase o comunitate creștină care dădea dovadă de o comuniune dar și creea unele probleme care astăzi ar fi putut fi numite interculturale. Apostolii aparțineau poporului ales iar Mântuitorul poruncise ca învățătura lui să fie transmisă tuturor popoarelor cel mai evident semn fiind acela al vorbirii “în limbi” pe care nu le vorbiseră până atunci petrecut imediat după Pogorârea Duhului Sfânt.

Felul în care Sfinții Apostoli Petru și Pavel au ajuns la înlelegere a devenit model în Biserică

Învățații farisei care se convertiseră la creștinism nu puteau renunța la regulile și tradiția evreiească impuse de legea mozaică și nici nu puteau renunța ușor la considerentul superiorității lor înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă se propovăduia că Hristos nu mai este nici iudeu dar nici elin. 

În această comuniune Petru era reprezentantul să zicem conservatorilor care tindeau să păstreze creștinismul mai degrabă ca o sectă în cadrul credinței iudaice folosindu-se de Hristos ca de un pretext pentru prozelitism la legea lui Moise iar Pavel reprezenta aripa liberală, modernă care dorea atragerea creștinilor proveniți din păgâni în număr cât mai mare, dar aceștia din urmă nu erau cu nimic legați de Vechea Lege și de tradițiile adânc înrădăcinate în evrei. Atitudinea conservatoare a lui Petru și entuziasmul lui Pavel au produs atunci prima criză majoră din sânul Bisericii.

Cu toate că Pavel avea o educație rabinică temeinică și nu îl urmase pe Hristos în timpul lucrării sale pe pământ, nu-i ascultase învățăturile zi de zi și nici nu fusese măcar martor al Patimilor și al Învierii îl taxează public pe cel care se bucura de cel mai mare prestigiu dintre Apostoli.

Rezolvarea diferendului dintre cei doi Apostoli s-a dovedit a fi soluția ideală iar maniera în care s-a rezolvat a devenit un model pentru consensul bisericesc.

Dacă Apostolul Petru nu reușea pe moment să înțeleagă viitorul Bisericii Apostolul Pavel a fost cel care a înțeles și a crezut cu adevărat că Hristos este universal, un bun al întregii umanități iar ceilalți apostoli, luminați de Duhul Sfânt nu l-au contrazis, nici nu l-au condamnat și nici măcar nu i-au pus la îndoială calitatea de Apostol.

Astăzi, când unii învățați îl consideră, nu fără temei, că Sfântului Apostol Pavel i se datorează în principal răspândirea creștinismului este evident pentru toată lumea că “soluția propusă de el” a fost cea corectă.

Dincolo de faptul că tradiția ne spune că au fost martirizați în aceeași zi, Sfinții părinți au rânduit ca cei doi Apostoli să fie sărbătoriți împreună poate și pentru a ne și arăta că în Împărăția lui Dumnezeu contează în primul rând râvna pentru Evanghelia lui Hristos dar și interesul pentru păstrarea unității Bisericii.

Astăzi, poate mai mult ca oricând ar trebui să urmăm exemplul celor doi apostoli și să ne unim, să ne iertăm, și să ne aprobăm unul pe altul în loc să căutăm noi și noi pretexte pentru a adânci neînțelegerile existente sau a crea noi divergențe.