Şi-a abandonat maşina în curtea firmei de asigurare

28 octombrie 2013 15:35   Național
Ultima actualizare:

Vasile Voicilă cere despăgubiri pentru autoturismul său după ce, în august, a fost implicat într-un accident rutier. El a povestit că într-o dimineaţă, aflat în zona de munte a judeţului Buzău, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac.

Daunele au fost de peste 80 la sută, după cum specifică în procesul verbal poliţistul care a cercetat accidentul. Deşi proprietarul maşinii susţine că a plătit la timp asigurarea de peste 400 de lei lunar, asiguratorul refuză să-l despăgubească deoarece are neclarităţi privind proprietarul de drept al autoturismului. Maşina ar fi fost luată de buzoian, în baza unor procuri, de la o firmă din Constanţa care a intrat ulterior în faliment.

Supărat că nu poate obţine banii din asigurare, buzoianul a decis să protesteze într-un mod inedit. El a transportat, ieri, caroseria până la sediul asiguratorului şi a abandonat-o în parcare, ca "să le facă antireclamă".

Mai multe