Şi-a înjunghiat soția, apoi s-a sinucis. Totul în fața copilului de 10 ani

25 februarie 2019 20:45   Național
Ultima actualizare:

O tragedie înfricoșătoare s-a petrecut duminică noapte, într-un bloc din cartierul arădean Aurel Vlaicu. Un bărbat de aproximativ 40 de ani și-a înjunghiat mortal fosta soție, în vârstă de 38 de ani, de zeci de ori, aplicându-i lovituri pe tot corpul.

Apoi, acesta s-a refugiat în bucătărie, s-a tăiat cu același cuțit de două ori în zona pieptului și văzând că nu moare s-a aruncat în gol, direct în cap, de la etajul 9. Șocant, la întreaga scenă a asistat copilul celor doi, un băiat de 10 ani, care a și sunat la 112 să cheme ajutoare. 

Criminalul era excesiv de gelos și divorțase de mama copilului lui în luna octombrie a anului trecut, mai mergea în vizită pentru a-și vedea fiul, iar uneori mai rămânea peste noapte, se pare, la insistențele băiatului.

Azi noapte, pe fondul geloziei și al unor discuții, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și i-a aplicat fostei soții peste 25 de lovituri de cuțit pe tot corpul. Copilul a fost luat de sora femeii și va urma şedinţe de psihoterapie. În cursul zilei de astăzi, medicul legist va efectua autopsia celor două cadavre.

Mai multe