Și-a înjunghiat soțul în legitimă apărare, sub ochii celor 3 copii

16 octombrie 2015 12:29   Național
Ultima actualizare:

Caz şocant în Oltina. O femeia nu a mai suportat abuzurile soțului său şi când acesta a luat- o iar la bătaie sub ochii celor trei copii ai lor, femeia l-a înjunghiat de două ori cu un cuțit de bucătărie.

Vecinii spun că joi bărbatul şi-a bătut cu bestialitate soţia, dar şi pe cei trei copii. O vecină și-a luat inima în dinți și a venit în vizită, să vadă care este situația lor. Bărbatul a lovit-o însă și pe ea și a dat-o afară din locuință.

Apoi s-a dus în bucătărie, unde soția lui făcea conserve pentru iarnă și a lovit-o cu pumnii și picioarele până a doborât-o la pământ, scrie reporterntv.ro.

Femeia a luat un cuţit şi l-a înjunghiat de două ori. Soţul a ajuns la spital grav rănit, dar nu avrut să stea de vorbă cu anchetatorii. Medicii au stabilit că rănile nu i-au pus viața în pericol.

Femeia, cercetată în stare de libertate

Femeia este cercetată în stare de libertate pentru că, spun procurorii, există probe că acesta l-a înjunghiat pe bărbat în legitimă apărare.

Mai multe