Și-a ucis soția și soacra după divorț! Specialistul Click! explică gestul

13 aprilie 2018 15:56   Național
Ultima actualizare:

Scene de groază joi noapte, într-un bloc din Reghin. Un incendiu a mistuit o locuință, iar pompierii care au stins incendiul au găsit înăuntru o femeie de 58 de ani, moartă prin înjunghiere și o alta, de 85 de ani, aproape carbonizată. Potrivit news.ro, pompierii au descoperit că focul a fost pus iar polițiștii au reținut un suspect, fostul soț al femeii ucise

După câteva ore, bătrâna rănită grav în urma atacului fostului ginere, care i-a ucis fiica şi i-a incendiat locuinţa, a decedat. Potrivit cercetărilor polițiștilor și ea a fost înjunghiată de fostul ginere. Procurorii au descoperit deja, că bărbatul şi-a ucis fosta soţie cu 11 lovituri de cuţit.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că bărbatul ar fi incendiat locuinţa cu scopul de a ascunde urmele lăsate. Presupusul autor, fostul soţ al femeii înjunghiate şi fost ginere al batrânei decedate la spital, a fost reţinut, vineri, pe stradă, în apropiere de blocul în care s-a petrecut crima însoțită de incendiere.

Fosta soție a criminalului piroman, obţinuse divorţul de acesta în luna decembrie, iar bărbatul ar fi venit joi seară să se răzbune. Victima obţinuse şi un ordin de protecţie împotriva suspectului, care nu avea voie să se apropie la o distanţă mai mică de 100 de metri faţă de femeie şi de reşedinţa acesteia. Ulterior, în luna ianuarie, bărbatul a fost dat în judecată pentru ameninţare în formă continuată, deoarece refuza să părăsească fostul domiciliu conjugat, care aparținea soacrei. Suspectul a fost evacuate în cele din urmă prin hotărâre judecătorească.

Ce se întâmplă în mintea bărbaților după divorț de ajung la astfel de fapte grave, din ce în ce mai dese în România. ”După divorț, apare frica de o altă viață, ciuda de a fi ea bine, de a fi fericită fosta consoartă fără tine, bărbatul care ai construit totul în jurul ei. Reacția poate fi de la gestul de a sparge o cană, până la crimă. Totul este în jurul ideii de a se descărca negativ masculul, pentru înfrângerea divorțului”, ne-a explicat cunoscutul sociolog Alexandru Pleșea. Potrivit acestuia, în loc să încerce ceva pozitiv în relația cu fosta parteneră și familia acesteia, fostul soț alege să-și exprime frustrările într-un mod violent, este ”un vulcan care poate erupe oricând, o bombă cu ceas”. Sfatul specialistului? ”Femeile trebuie să-și pregătească pasul divorțului din timp, în momentul în care au de a face cu astfel de bărbați. Nu trebuie să trateze cu indiferență gesturi mai vechi de furie ale partenerului, pot degenera oricând”, spune Pleșea

Mai multe