Şi-au făcut «benzinărie» în câmp

22 iulie 2011 16:38   Național
Ultima actualizare:

Dacă e ceva de furat, românul are idei. Aşa se face că trei tineri din judeţul Argeş au furat 1.120 de litri de ţiţei. Ei au făcut o instalaţie specială pentru a fura petrolul din conducta Petrom OMV, în zăvoiul din localitatea Păduroiu Vale, judeţul Argeş.

Florian Cosmin Tudor (25 de ani), Cristi Ninel Tudor (31 de ani) şi Daniel Boroiu (33 de ani), toţi din satul Păduroiu Deal, comuna Poiana Lacului, judeţul Argeş, au realizat o instalaţie care să pornească direct din magistrala de transport ţiţei Merişani-Poiana Lacului a societăţii Petrom OMV.

În numai zece minute, cei trei argeşeni au reuşit să fure 1.120 de litri de petrol. Cu toate eforturile lor, hoţii nu s-au putut bucura de pradă, pentru că, joi, au fost prinşi în flagrant de jandarmii din Argeş, care i-au imobilizat şi i-au dat pe mâna poliţiştilor.

După ce făceau plinul, cei trei bărbaţi încărcau recipienţii într-o Dacia 1310, parcată în acelaşi loc

„Combustibi­­lul sustras cu ajutorul instalaţiei improvizate putea fi folosit la alimentarea utilajelor agricole sau a centralelor termice", a spus lt. Marius Saia, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Argeş.

Pe numele celor trei hoţi a fost deschis dosar penal pentru furt calificat. Ei riscă între 4 şi 18 ani de închisoare. Fraţii Tudor au primit interdicţie timp de 30 de zile de a părăsi localitatea, iar prietenul lor, Daniel Boroiu este cercetat în stare de libertate. Întreaga cantitate de ţiţei a fost ridicată de jandarmi şi predată societăţii Petrom OMV.

Au folosit un furtun lung de 500 m

Hoţii au legat de conducta principală a societăţii Petrom OMV un furtun de 500 de metri, pe care l-au îngropat în pământ ca să nu atragă atenţia şi l-au trecut chiar şi printr-un pârâu.

Ţiţeiul ajungea direct în zăvoiul localităţii argeşene Păduroiu Vale, acolo unde cei trei indivizi au adus zeci de bidoane, sticle şi chiar butoaie, pentru a le umple. În 10 minute, indivizii au sustras, joi, 1.120 de litri de ţiţei.

Mai multe