Şi-au făcut grădină în loc de ziduri
Idee strălucită a specialiştilor Centrului de Cercetări Biologice din Jibou, judeţul Sălaj. Aceştia au gândit un sistem de grădini verticale ce se montează pe faţadele clădirilor.
Potrivit directorului centrului, Cosmin Sicora, grădinile verticale se bazează pe un sistem de casete metalice, în care se pune pământ în amestec cu turbă şi în care se plantează anumite specii de flori.
„Este preferabil să se folosească plante de covor, care se pretează pentru a fi crescute cu densitate mare, pentru a nu se vedea substratul", explică Sicora.
Pentru a învinge gravitaţia care ar face ca, în mod normal, pământul şi turba din casetele montate vertical să cadă peste acest substrat a fost pusă o folie, care îl ţine la locul său.
Singurul zid verde se află în incinta Grădinii Botanice din Jibău
„Cea mai mare provocare a fost aspersia, adică să găsim un mod de a uda în permanenţă aceste casete, fără a afecta zidul de dedesupt. Am conceput unul bazat pe o conductă principală, pe care sunt prinse rânduri de picurători, pentru fiecare casetă", explică cercetătorul.
Casetele sunt prinse pe zid cu ajutorul unei schele metalice, cu acest sistem fiind izolate, până acum, faţadele mai multor clădiri anexe ale centrului.
Pentru că există deja doritori care şi-au exprimat intenţia de a folosi acest sistem la propiile locuinţe, Cosmin Sicora spune că îşi va patenta ideea şi va începe producerea de astfel de casete, care ulterior să poată fi vândute celor interesaţi.
„Putem planta flori de aceeaşi culoare, dar se poate opta şi pentru o paletă multicoloră, care să formeze, spre exemplu, imaginea pixelilor dintr-o fotografie", spune el.