Și-au montat piscină în fața curții și au umplut-o cu apă furată de la cișmeaua publică

13 iulie 2021 13:10   Național
Ultima actualizare:

O familie „descurcăreață” din Timiș a găsit soluția perfectă pentru a se răcori în vara aceasta: și-a montat o piscină în fața curții, la stradă, pe care a umplut-o cu apă adusă cu furtunul de la o fântână publică, aflată la 50 de metri. Asta pentru a nu fi nevoiți să o plătească, cea din propria gospodărie fiind, evident, pe bani.

Pentru a-i face de rușine, primăria comunei Lenauheim, de care aparține localitatea Grabaț, a sesizat gestul lor printr-o postare pe Facebook: „Între timp, la Grabaț, unii cetățeni inventivi și cu mult tupeu își umplu piscinele din fața casei cu apă de la cișmeaua publică printr-un furtun de 50 de metri”. Culmea este că în majoritatea comentariilor oamenii iau apărarea hoțomanilor, chiar dacă primăria le spune că ei sunt cei care vor plăti apa consumată.

Mai multe