Şi-au uitat copiii pe câmp, în soare
Lăsați în mila domnului, fără apă și fără mâncare, trei copii au fost găsiți de un om care a sunat de urgență la 112, după ajutor. Ocupați cu munca câmpului, părinții i-au uitat pe micuți lângă o fermă de vaci, chiar dacă afară erau peste 35 de grade.
Cei trei frați cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani au fost găsiți de un bărbat la o distanță de aproximativ șase kilometri de satul în care părinții acestora locuiesc. După ce i-a stând în soare câteva ore bune fără ca cineva să se intereseze de ei, bărbatul a sunat disperat la 112. La scurt timp, cei de la Protecția Copilului i-au salvat pe cei mici de infernul în care se aflau.
Conform România Tv, părinții celor trei regretă amarnic atitudinea neglijentă pe care au avut-o față de micuți și luptă din răsputeri pentru a-i recupera de la centrul de specialitate. Ei își recunosc greșala, dar susțin cu disperare că-și iubesc copiii și că greșala nu se va mai repeta.
Cei trei frați rămân în continuare într-un centru de specialitate din Bârlad, până când autoritățile vor lua decizia finală de a-i înapoia părinților sau de a-i păstra.