Şi nouă ne place cu autobuzul electric! Cum arată noile mijloace de transport în comun

31 ianuarie 2024 18:00   Național
Ultima actualizare:

Noile autobuze electrice, achiziţionate de Primăria Bucureşti, au „invadat” deja oraşul. După liniile 330 şi 335, din această săptămână, noile vehicule prietenoase cu mediul au intrat şi pe linia 311. Unul dintre primii călători a fost şi frumosul Pax din Titan, un superb Golden Retriever.

În urma licitaţiei lansate în 2022 şi încheiate în 2023, Municipalitatea Capitalei a achiziţionat pentru Societatea de Transport (STB SA) un lot de 100 de autobuze full electric produse de firma chineză ZTE. A fost ales modelul Granton 12 m, importat din China.

Autobuzele au 12 metri lungime, autonomie de minimum 200 km între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, realizată autonom cu un „Sistem Reîncărcabil de Stocare a Energiei Electrice (SRSEE)”, baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uşi duble şi aer condiţionat.

Reprezentanţii instituţiei care veghează asupra transportului în comun de suprafaţă din zona Bucureşti-Ilfov, TPBI, au decis să profite de prezenţa lui Pax într-unul dintre noile autobuze electrice şi să facă un apel la cât mai multe călătorii ale bucureştenilor cu animalele de companie, cu respectarea regulilor din regulamentul STB.

„Îi mulţumim pentru drumul parcurs alături de noi şi îi îndemnăm cu multă căldură şi pe ceilalţi proprietari de animale să călătorească împreună cu necuvântătoarele lor utilizând mijloacele de transport în comun de suprafaţă din regiunea Bucureşti - Ilfov: tramvaiul, troleibuzul, autobuzul sau trenul metropolitan pe ruta Gara de Nord – Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni”, a fost mesajul pe o reţea de socializare al reprezentanţilor TPBI.

Mai mult, reprezentanţii asociaţiei au făcut un apel la călători să se fotografieze cu animalul de companie în.... autobuz, tramvai sau troleibuz.

Ce trebuie să ştie bucureştenii care aleg să circule cu animalele de companie, de exemplu câinii, în mijloacele de transport?

Accesul acestora este permis gratuit atâta timp cât sunt ţinuţi în lesă sau în braţe, în cazul celor de talie mică.

Dacă sunt de talie mare, câinii trebuie să poarte botniţă pentru a nu pune în pericol siguranţa celorlalţi călători.

Mai multe