Sibianul cu indemnizaţia de 35.000 € trebuie să dea banii înapoi

20 ianuarie 2017 20:30   Național
Ultima actualizare:

Dacă l-aţi invidiat cumva pe tăticul din Sibiu care, timp de patru luni, a primit o indemnizaţie de creştere a copilului de 35.000 de euro, nu mai e cazul.

El trebuie să înapoieze toţi cei 140.000 de euro! Directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Sibiu, Ioan Boţa, a declarat, ieri, pentru news.ro, că indemnizaţia de aproximativ 35.000 de euro pe care o primea Liciniu Lupu a fost recalculată.

„Am primit de la ANAF o hârtie prin care se precizează alte sume decât cele pe care le-am avut iniţial”, a spus Boţa. Se pare că sumele declarate de Lupu erau mult mai mici decât veniturile. Cu toate acestea, el a plătit circa o sută de mii de euro impozit aferent veniturilor declarate. Indemnizaţia de creştere a copilului care i se cuvine bărbatului în baza veniturilor din salarii pe care le-a obţinut depăşeşte cu puţin minimul legal prevăzut de 1.064 de lei.

Mai multe