Sibiu: În oraş există 4.000 de maidanezi din care 270 au fost prinşi

27 septembrie 2013 7:56   Național
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în acest moment, sunt 277 de câini fără stăpân în adăpostul pe care municipalitatea îl are în Dealul Guşteriţei din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Municipalitatea va analiza noile prevederi legale, după publicarea în Monitorul Oficial a acestui act normativ (Legea eutanasierii câinilor fără stăpân - n.r) şi după publicarea normelor de aplicare. O nouă procedură va fi stabilită în acest sens, respectând legislaţia în vigoare", a declarat Mirela Gligore.

Potrivit acesteia, din estimarile serviciului de resort din cadrul instituţiei, în Sibiu există aproximativ 4.000 de câini fără stăpân.Din 2009, de când serviciul specializat şi-a început activitatea şi când s-a dat în folosinţă adăpostul pentru câini comunitari, au fost sterilizaţi de municipalitate aproximativ 6.600 de câini fără stăpân", a mai declarat Mirela Gligore.

Din datele oferite de reprezentanţii Primăriei Sibiu, în primele opt luni ale anului 2013, au fost adoptaţi 180 de câini, iar din 2009 şi până în prezent au fost adoptaţi, în total 1.445 de câini.

"În sensul încurajării adopţiilor, municipalitatea împreună cu fundaţiile de profil a desfăşurat ample campanii de conştientizare şi informare", a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Consiliul Local Sibiu reunit, joi, în şedinţă lunară, a adoptat o hotărâre care prevede închirierea, prin licitaţie publică, a unui teren de peste 900 de metri pătraţi către asociaţiile interesate să construiască încă un adăpost pentru câinii comunitari, în apropierea adăpostului municipalităţii.

Hotărârea a fost luată după ce Asociaţia "Animal Life" Sibiu şi-a arătat intenţia de a construi un astfel de adăpost pentru a evita eutanasierea maidanezilor, voluntarii asociaţiei implicându-se în campanii de adopţie.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a precizat că, de la începutul anului şi până în 23 septembrie inclusiv, s-au înregistrat 429 de pacienţi care s-au prezentat la Urgenţă în urma unor muşcături de câine.

"Vârstele pacienţilor sunt cuprinse între 16 şi 93 de ani. Doar şapte pacienţi au avut nevoie de internare. Nu au fost cazuri foarte grave. Ceilalti pacienţi au plecat cu recomandandări", a declarat Decebal Todăriţă.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri după amiază, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân, după ce Curtea Constituţională a decis la prânz că textul legislativ este constituţional.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat că CC a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată, iar legea este constituţională, pentru că s-a respectat decizia anterioară.

Legea privind câinii fără stăpân prevede eutanasierea în termen de 14 zile lucrătoare a câinilor comunitari ce nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

După adoptarea legii, au fost organizate mai multe proteste, atât de către persoane care cer rezolvarea problemei câinilor maidanezi prin strângerea acestora de pe străzi, cât şi de cei care se opun eutanasierii maidanezilor

Mai multe