Sighişoara, singurul oraş din ţară în cursa pentru Premiul Europei
Primăria oraşului a primit o scrisoare din partea comisiei care se ocupă de acordarea acestei distincţii, prin care era anunţat faptul că municipiul Sighişoara a fost slectat în marea finală a competiţiei.
„Preşedintele subcomisiei Premiul Europei ne-a adresat o scrisoare prin care felicită Sighişoara pentru calitatea şi complexitatea documentaţiei depuse la sfârşitul anului trecut, în baza căreia s-a luat decizia selectării noastre printre finaliştii ediţiei 2012 a competiţiei”, a precizat Anca Raţiu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighişoara. Potrivit acesteia, Sighişoara a intrat în competiţia finală pentru marele premiu, alături de alte patru oraşe europene, două din Germania, unul din Italia şi unul din Polonia.
Sighişoara, la a doua participare
Nu este pentru prima oară când Sighişoara participă la această competiţie. Anul trecut, Sighişoara s-a clasat pe locul doi în competiţia pentru Premiul Europei, fiind de asemenea singurul oraş din România selectat în concurs. Atunci Sighişoara a pierdut în faţa oraşelor Landerneau din Franţa şi Hunfeld din Germania, care s-au prezentat în tandem, obţinând împreună patru voturi.
Pe locul II s-a clasat Sighişoara, care a obţinut două voturi, urmat de Corciano din Italia, care a obţinut un vot. „Rezultatul obţinut anul trecut, la prima noastră participare în cursa pentru Premiul Europei, a fost extrem de încurajator, arătându-ne că munca Primăriei nu a fost zadarnică şi dându-ne, în acelaşi timp, imboldul de a continua să facem lucrurile bune pentru care am ajuns printre cei mai buni din Europa”, a mai precizat Anca Raţiu.
Conducerea Primăriei Sighişoara face apel la europarlamentarii români să facă lobby pentru ca oraşul să câştige marele premiu. „Având în vedere faptul că Sighişoara este singura localitate din România ajunsă în această etapă a competiţiei, mizăm pe susţinerea eficientă a tuturor europarlamentarilor noştri la luarea deciziei finale”, a mai arătat Raţiu.
Până în prezent, Consiliul Europei a răsplătit activitatea desfăşurată de Sighişoara în slujba ideilor europene, acordându-i Diploma de Onoare în 1998, Drapelul Consiliului Europei în 1999 şi Placheta de Onoare în 2003. Municipiul Sighişoara deţine şi distincţia „Perla medievală a României”, acordată de Comitetul elveţian de turism la Lugano în anul 2009.
Premiul Europei, cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un oraş pentru contribuţia la cooperarea europeană, este decernat în fiecare an din 1955. Comisia pentru mediu, agricultură şi amenajarea teritoriului a Adunării Parlamentare desemneaza municipalitatea laureată dintre cele care şi-au prezentat candidatura. Premiul constă într-un trofeu, o medalie de bronz şi o diplomă. Oraşul câştigător primeşte şi un premiu în bani, în valoare de 7.600 de euro, destinat finanţării călătoriilor de studii în Europa pentru tinerii cu rezultate excepţionale din oraş.