Sile Cămătaru: «Dorin Cocoş a vrut să se sinucidă»

16 iulie 2017 20:35   Național
Ultima actualizare:

Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi vrut să se sinucidă în închisoare. Dezvăluirea a fost făcută de Sile Cămătaru, după ce a ieşit din puşcărie, scrie antena3.ro.

”Chiar un personaj care avea gânduri necurate, iar eu l-am readus la normal, este Cocoş, domnul Dorin Cocoş. Voia să îşi pună capăt zilelor, iar eu i-am dat speranţa în el şi puterea şi i-am zis: «stai liniştit, Dumnezeu nu doarme şi vei scăpa». Bine, el e închis acum, dar ajunsese într-un moment în care nu mai voia nimic, decât moartea”, a mărturisit Sile Cămătaru.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat anul trecut la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, în Dosarul Microsoft. În plus, instanţa a dispus confiscarea a peste trei milioane de euro în cazul acestuia. Dumitru Nicolae, Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, şi Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, fac parte din grupul condamnaţilor din răsunătorul dosar. 

Mai multe