Simulare Bacalaureat 2016. Subiecte la Limba Română

7 martie 2016 15:05   Național
Ultima actualizare:

Elevii claselor a XII-a au susținut, luni, simularea examenului de Bacalaureat, prima probă fiind la Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.

La clasa a XII-a, profilul umanist, filieră vocaţională-profilul pedagogic, cele 9 cerinţe de la Subiectul I au fost pe baza unui fragment dintr-o poezie de Ştefan Petică - "Apune soarele pe dealuri".

La Subiectul II, au avut de compus un text argumentativ de 150-300 cuvinte despre rolul internetului în promovarea unei cărţi.

La Subiectul III, au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre relaţia dintre două personaje dintr-un roman psihologic sau dintr-un roman al experienţei.

La clasa a XII-a, profil real-tehnologic şi vocaţional, cele 9 cerinţe de la Subiectul I au fost pe baza unui fragment dintr-o poezie de Adrian Maniu - "În seara asta".

La Subiectul II, au avut de compus un text argumentativ de 150-300 cuvinte despre rolul dezbaterilor publice în adoptarea unor legi.

La Subiectul III, au avut de redactat un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularităţile construcţiei unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu sau G. Călinescu.

Subiectele şi baremele de corectare pentru sesiunea de simulare a examenului de Bacalaureat 2016 vor fi publicate de Ministerul Educaţiei pe edu.ro.

Elevii aparținând minorităților naționale, care au studiat în limba maternă, vor avea pe 8 martie simularea la Limba și literatura maternă.

Proba obligatorie a profilului este programată pe 9 martie și, exclusiv, pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului și specializării — 10 martie.

Potrivit ministerului, simulările au un dublu obiectiv: familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen de Bacalaureat, dar și optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor liceale.

Mai multe