Simulare Evaluare națională 2019. Când se dau rezultatele și ce urmează
Circa 336.000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a au simulat Evaluarea națională 2019. În fiecare zi, au chiulit peste 20.000 de elevi, iar alți 20 au fost eliminați de examen. Când se dau rezultatele și ce urmează.
Circa 336.000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a au susținut probe scrise la Limba și literatura română, Matematică și Limba maternă, la simularea Evaluării naționale 2019.
În fiecare zi, au chiulit 22.000 de elevi, iar alți 20 au fost eliminați de examen.
Ministerul Educației susține că rolul acestor simulări este acela ca elevii să se familiarizeze cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.
Simulare Evaluare națională 2019. Cum se corectează lucrările
Corectarea lucrărilor se va face în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învatamânt în care elevii au susţinut simularea.
Anul acesta, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Potrivit calendarului aprobat de Ministreul Educației, rezultatele de la simulare vor fi afișate pe data de 22 martie.
Simulare Evaluare națională 2019. Ce urmează
După aceea, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea îmbunătățirii performanțelor școlare.