Sindicalistul Dumitru Coarnă: ”În MAI se fac pensionari pe pile”
Subiectul pensiilor speciale scoate la iveală hoțiile care se fac în Ministerul de Interne. Dumitru Coarnă, liderul sindicatelor din Poliție, a dezvăluit faptul că mulți se pensionează în floarea vârstei, după care se reangajează în sistem. În felul acesta iau pensie mare, dar și salariu generos.
„Aici la MAI și-au pensionat toate pilele prin infracțiune, avem 30 oameni pensionați între 39 și 44 ani cu peste 10.000 lei, după care o parte dintre ei sunt angajați la dublu. Joi l-a pensionat, vineri l-a angajat. Cred că o să fac plângere penală, mă consult cu colegii mei, avem o ședință zilele astea. Fals, uz de fals, abuz în serviciu. Nu vârsta e marea problemă a legii, ci cuantumul. Majoritatea polițiștilor întreabă: domnule, eu vreau să mai rămân, să ne garanteze și nouă cineva că nu se umblă la sistemul de calcul. Doamna ministru s-a ascuns sub masă pe legea salarizării, ne-a lăsat singuri, doamna Olguța Vasilescu ne-a fracturat. Povestea cu 10% aparține prim-ministrului Tudose”, a spus Dumitru Coarnă, liderul sindicatelor din Poliție.
”Nu se umblă la vârsta de pensionare”
Pe de altă parte, șeful de la Interne neagă faptul că modificările care vor fi aduse la pensiile speciale vor afecta vârsta de pensionare a polițiștilor, militarilor și angajaților din Serviciile Secrete.
„Din ce înțeleg eu acum pe aceste modificări e că nu se umblă la vârsta de pensionare, dar așteptăm actul. Nu se diminuează drepturile deja câștigate”, a spus în această dimineață Carmen Dan, ministrul de Interne.
Totodată, Adrian Ţuţuianu, ministrul Apărării, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că există un val de pensionări în sistemul militar, din cauză că oamenii au auzit că s-ar putea modifica algoritmul de calcul, el dând asigurări că a convenit cu premierul Mihai Tudose şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nivelul pensiilor acestora să nu se schimbe.
Pensiile speciale se actualizează în prezent la fiecare majorare a veniturilor dintr-un anumit domeniu.
Sunt pensii de 34.000 de lei
Acest lucru înseamnă că avem persoane care primesc până la 34.000 de lei pe lună - este cazul unui magistrat din sistemul militar, potrivit informaţiilor Digi24.
Urmează pensii de 31.000 de lei, respectiv 27.000 de lei. Guvernul vrea însă ca acestea să crească doar cu rata de inflație, pentru că sattul nu-și permite să suțină pensionarii de lux. Modificările la legea pensiilor speciale ar putea intra în vigoare de la 15 septembrie.
Dar autorităţile spun că nu se va modifica nici o prevedere privind vârsta de pensionare, aşa cum anunţă sindicatele.