Sindicatul Agenţilor de Poliţie ameninţă cu proteste dacă nu vor fi mărite salariile
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România (SNAP) dă ultimatum Guvernului Grindeanu. Dacă până pe 14 martie salariile personalului Ministerului Afacerilor Interne nu vor fi majorate în funcţie de noul salariu minim pe economie, începând de a doua zi se va declanșa conflict de muncă anunță news.ro
Reprezentanţii sindicatului au trimis ministrului de Interne, Carmen Dan, o adresă prin care solicită creșterea salariilor şi în cazul poliţiştilor, poliţiştilor de frontieră, jandarmilor şi pompierilor.
"Prin prezenta solicităm aplicarea HG 1/2017 şi lucrătorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri) aşa cum este prevăzut, cu un calcul real, indicele de salarizare la salariul minim pe economie la nivelul anului 2017", i-au scris agenţii de poliţie ministrului conform news.ro.
Preşedintele SNAP, Adrian Ioan Diugu, a declarat, pentru News.ro, că până, în prezent, nu a primit niciun răspuns din partea ministrului, nici din partea Guvernului şi nici a Preşedinţiei, unde a mai înaintat astfel de adrese, iar în aceste condiţii, protestele ar putea fi declanşate în 15 martie