Singura icoană cu Maica Domnului ţinându-l de mână pe micuţul Iisus! Pictura ar prevesti dezastrele
Mânăstirea Sihăstria Voronei, un vechi schit ridicat de pustnicii ruşi în nordul României, adăposteşte o icoană aparte. Pictura o reprezintă pe Fecioara Maria ţinându-l de mână pe pe copilul Iisus Hristos. Icoana a fost realizată de un călugăr care avea mai mult de 100 de ani când a început această pictură.
La 22 de kilometri de Botoşani, într-un vechi schit de călugări ridicat în mijlocul codrilor acum aproape de 300 de ani, se află o icoană unică în lumea creştină. Mii de oameni vin anual să vadă icoana şi să se roage. Călătoria nu e uşoară, fiindcă la Sihăstria Voronei se ajunge doar pe un drum forestier, prin mijlocul unei păduri cu căprioare şi mistreţi.
Icoana făcătoare de minuni este păstrată cu sfinţenie în biserica principală a mănăstirii, având hramul „Buna Vestire“, chiar în apropierea altarului. Pictura are dimensiuni mari şi o reprezintă pe Fecioara Maria, în timpul mersului, ţinându-l de mână pe copilul Iisus. “Încărcată cu semnificaţii”
„Nicăieri nu apare această reprezentare. Maica Domnului este reprezentată mereu cu pruncul în braţe. Aici este vorba de o ipostază unicat, apărută nu întâmplător, ci în urma unei viziuni a celui care a realizat-o. Icoana este încărcată cu semnificaţii“, spune Ghedeon Huţănaşu, starteţul mănăstirii Sihăstria Voronei. Una dintre semnificaţii este aceea că Sfânta Fecioară Maria simbolizează grija mamei care îşi poartă de mână copilul, ghidându-i paşii către menirea sa.
Ar fi anunţat un cutremur în anii ‘80
Această icoană are o vechime de aproape 200 de ani. Nu a fost niciodată restaurată, dar cu toate acestea se păstrează foarte bine. Icoana a fost realizată de un călugăr misterios. „Icoana a luat naştere în urma unei revelaţii a unui monah, numit Vladimir Machedon. Avea 100 de ani când a început să lucreze la icoană. Tot acest monah a pictat şi biserica, din vechea pictură păstrându-se doar altarul. A mai pictat şi alte biserici. Stătea doar o scurtă perioadă de timp în această zonă“, povesteşte stareţul mânăstirii. Despre Vladimir Machedon se spune că mergea pe jos, la cei 100 de ani ai săi, până la muntele Athos, întorcându-se vara la Sihăstria Voronei. El a finalizat icoana, dar şi pictura bisericii, după 15 ani. Se spune că monahul ar mai fi trăit şi după terminarea picturii, deci depăşise vârsta de 115 ani.
Icoana de la Sihăstria Voronei ar avea darul de a prevesti dezastrele. Călugării spun că, în anii ‘80, icoana a anunţat un cutremur. Mai precis, în preajma seismului, icoana ar fi început să plângă. Totodată, icoana ar face minuni pentru cei care se roagă cu smerenie în faţa ei.