Singurul supraviețuitor al trupei din Colectiv, transferat în Germania

21 aprilie 2016 9:37   Național
Ultima actualizare:

Andrei Găluţ, solistul trupei care a concertat în Colectiv, se află acum la o clinică privată din Germania. Face recuperare fizică şi învaţă să-şi folosească din nou mâna dreaptă.

Singurul supravieţuitor al trupei ”Goodbye to Gravity”, care a concertat în clubul Colectiv în seara de 30 octombrie 2015, învață acum să o ia de la capăt.

Andrei Găluţ (31 de ani) nu-și poate folosi mâna dreaptă, , care a fost cea mai afectată în urma incendiului, dar se chinuie să învețe din nou deprinderile.

Nicoleta Belean, cumnata lui Andrei Găluţ, spune că artistul se află într-o clinică din Germania pentru recuperare fizică, după ce a fost transferat din spitalul Crucii Roşii din Beverwijk, Olanda, unde a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.

”Starea lui Andrei este relativ bună, având în vedere tot ceea ce s-a întâmplat. În acest moment, el este în Germania la o clinică de recuperare după trauma pe care a suferit-o şi se reface, i se aplică tot felul de proceduri de kinetoterapie, fizioterapie şi tot ceea ce înseamnă recuperarea îndeosebi a mâinii drepte, care a fost cel mai grav afectată. Medicii nu pot să aprecieze în acest moment cât va mai dura acest tratament, de la o zi la alta constată ce anume mai trebuie făcut şi nu pot să facă niciun fel de aprecieri privind durata acestuia”, a declarat femeia, pentru Mediafax.

Andrei a mai suferit arsuri şi pe alte părţi ale corpului, inclusiv în zona capului, dar cele de la mână sunt cele mai grave. Conform sursei citate, artistul umblă, se hrăneşte şi vorbeşte, dar este însoţit în permanenţă de către mama sa.

În seara de 30 octombrie 2015, şi-au pierdut viaţa în incendiul colectiv 64 de persoane, dintre care 27 au murit pe loc, 25 în spitalele din ţară şi 12 în spitalele din străinătate.

Mai multe